Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

34 de ani de la moartea scriitorului român Marin Preda

ro

16 May, 2014 13:16 4226 Marime text
Marin Preda, unul dintre cei mai importanţi scriitori români, a încetat din viaţă în urmă cu 34 de ani, la Palatul Mogoşoaia. Marin Preda s-a născut în satul Siliştea-Gumeşti, din judeţul Teleorman, într-o familie numeroasă. A renunţat la studii după susţinerea examenului de capacitate, iar în timpul vieţii a fost corector la revistele „Timpul” şi „România Liberă”, redactor la „Viaţa Românească”, director al editurii „Cartea Românească”, vicepreşedinte al „Uniunii Scriitorilor”, deputat în „Marea Adunare Naţională”.
Marin Preda a scris numeroase romane, nuvele şi schiţe şi este cunoscut datorită operelor „Moromeţii”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Marele singuratic”, „Viaţa ca o pradă”.

Scriitorul a fost căsătorit de trei ori şi a avut doi fii cu cea de-a treia soţie Elena. Poeta Aurora Cornu, prima soţie a scriitorului, mărturisea în cartea „Scrisori către Aurora”, că singura soţie pentru Preda a fost literatura, „care nu l-a trădat niciodată – nedezminţită, fidelă şi după moarte, veşnic răsplătitoare”.
Moartea lui s-a produs din senin, în perioada în care romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, care conţinea numeroase critici la adresa regimului, se afla în plină glorie. Familia sa consideră că moartea a avut loc în condiţii suspecte, mai mult de atât, fratele scriitorului, Alexandru Preda, crede că Marin Preda a fost asasinat de Securitate. Există persoane care au lansat şi teoria sinuciderii. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, în condiţiile unei come etilice”. Nici până în ziua de astăzi nu se cunoaşte răspunsul la întrebarea de ce a murit Marin Preda. Un alt mister este cel legat de dispariţia unor manuscrise pe care scriitorul le păstra la editura „Cartea Românească”. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii