De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:26 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

25 de ani de CSAT. Ce este Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Atributii. Din cine este format

ro

13 Dec, 2015 04:40 669 Marime text
 
 
Consiliul Suprem de Apărarea a Ţării a fost înfiinţatla 13 decembrie 1990, prin Legea nr. 39/13.12.1990. Scopul declarat al acestei instituţii este organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţă statului în timp de pace, cât şi de război”.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este supusă examinării şi verificării parlamentare. Anual, nu mai târziu de primul trimestru al anului următor, precum şi la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de câte ori se consideră necesar, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prezintă, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, rapoarte asupra activităţii desfăşurate.
 
Din CSAT fac parte:
- Klaus Werner Iohannis, președintele României îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
- Dacian Cioloș:prim-ministrul Guvernului României, îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
- Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Roman de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.
(extras din Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării).
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii