Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:07 24 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sondajul „Cât la sută dintre foștii deținuți eliberați în baza legii recursului compensatoriu se vor întoarce în penitenciare?“ s-a încheiat. Ce au răspuns participanții

ro

30 Oct, 2017 00:00 421 Marime text
La începutul săptămânii trecute, invitam cititorii la o dezbatere, dar și să răspundă la întrebarea „Cât la sută dintre foștii deținuți eliberați în baza legii recursului compensatoriu se vor întoarce în penitenciare?“. Variantele de răspuns erau 10%, 15%, 30% sau Mult mai mulți.
 
Spuneam, atunci, că noua lege a recursului compensatoriu, prin care se acordă șase zile reducere din pedeapsă la 30 de zile petrecute în condiții de detenție necorespunzătoare, a intrat în vigoare.
 
Conform estimărilor, au fost puși în libertate câteva sute de deținuți, care și-au executat pedeapsa conform noii modalități de calcul.
Pe lângă aceștia, alți 3.349 de deținuți și-au îndeplinit fracția de pedeapsă care le permite să solicite eliberarea condiționată.
 
Marea problemă de aici începe. Populația este neîncrezătoare în ceea ce privește eficiența acestui act normativ și consideră că mulți dintre cei eliberați se vor întoarce foarte curând de unde au plecat.
 
Materialul de însoțire al sondajului a fost accesat de peste nouă sute de cititori, dintre care aproape o treime au votat. Iată rezultatele sondajului cu întrebarea „Cât la sută dintre foștii deținuți eliberați în baza legii recursului compensatoriu se vor întoarce în penitenciare?“:
10%: 7%
15%: 3%
30%: 11%
Mult mai mulți: 79%.
 
Citește și:
 
Cât la sută dintre foştii deţinuţi eliberaţi în baza legii recursului compensatoriu se vor întoarce în penitenciare?
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii