De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
09:57 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Andrei Muşetescu, cheia sondajului PNL Cui au plătit liberalii 9.000 de euro ca să afle profilul candidatului la Primăria Constanţa?

ro

27 Nov, 2015 00:00 1984 Marime text
Partidul Național Liberal a comandat şi plătit aproximativ 9.000 de euro pentru sondajul de opinie realizat pe 1.000 de subiecţi în municipiul Constanța, pentru a se vedea cine se situează mai bine ca intenţie de vot în rândul celor care şi-au făcut publică intenţia de a candida pentru funcţia de primar al Constanţei. Sondajul este în plină desfăşurare, iar rezultatele vor fi prezentate beneficiarului, adică PNL, în zece zile, potrivit lui Gheorghe Dragomir, copreședinte al filialei județene a PNL Constanța. Surse din PNL au precizat însă că rezultatele cercetării sociologice vor fi înaintate pentru început conducerii centrale a PNL, urmând ca ulterior datele să fie diseminate în teritoriu.

Cine sunt actorii cercetării de piaţă comandate de liberali?

În sondaj au fost introduși patru liberali care şi-au depus candidatura internă, respectiv deputatul Mihai Tararache, consilierul local Iustin Fabian Roman, copreşedintele organizaţiei municipale a PNL Robert Boroianu și senatorul Christian Gigi Chiru. De asemenea, tot la propunerea PNL a fost introdus în sondaj şi rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, Vergil Chițac, căruia, ca şi celorlalţi, îi vor fi măsurate notorietatea, intenţia de vot şi credibilitatea în vederea candidaturii pentru primărie.
 
În sondaj, mai spune Dragomir, au fost incluşi şi contracandidații de la alte partide care şi-au făcut publică intenţia de a candida. Printre aceştia se numără şi Decebal Făgădău, viceprimar PSD cu atribuţii de primar, Claudiu Palaz, preşedintele PMP Constanţa, Dumitru Bădrăgan, preşedintele PRU Constanţa, Mihai Petre, fost coordonator M10 (la data demarării sondajului, Petre încă nu demisionase din formaţiunea Monicăi Macovei).
 
Cine realizează, de fapt, sondajul? Asta-i întrebarea.
 
Iniţial, conducerea locală a PNL a anunţat că, în urma deciziei Biroului Judeţean, sondajul va fi realizat de Centrul pentru Studierea Opiniei şi a Pieţei (CSOP)! Ulterior, deputatul Gheorghe Dragomir, copreşedinte al PNL, ne-a confirmat o informaţie pe surse care lasă să se înţeleagă că sondajul este de fapt realizat de două companii de sondaje, Novel Research SRL şi CSOP! Prima ar colecta chestionarele, urmând ca CSOP să interpreteze materialul strâns pe teren. Asta pentru că sondajul se desfăşoară pe teren, la domiciliul respondenţilor.
 
Un nume însă se află pe buzele tuturor când vine vorba despre sondajul comandat de PNL Constanţa: Andrei Muşetescu. El coordonează sondajul în teren. Dar cine este Muşetescu? Conform datelor din Monitorul Oficial al României, unul dintre pilonii CSOP până în anul 2013, când, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie al firmei, a renunţat la postura de asociat al CSOP, acţiunile sale fiind cumpărate de acţionarul majoritar, Balkan-British Social Surveys, cu sediul în Bulgaria şi reprezentantă de Marius Niţă.
 
Andrei Muşetescu apare însă, potrivit Registrului Comerţului, ca asociat în Serendipity Consultancy SRL şi TNS AGB International SRL. Această ultimă firmă pare să aibă o legătură cu unul dintre acţionarii CSOP, respectiv Taylor Nelson Sofres BV (TNS), parte a unei reţele globale care oferă instrumente de cercetare de piaţă, în fapt, o societate olandeză reprezentată legal de acelaşi Marius Niţă. De asemenea, este administrator la Serendipity Consultancy SRL.
 
Cu alte cuvinte, Muşetescu nu mai face parte în acest moment din acţionariatul CSOP. Şi, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, nu apare nici în firma colaboratoare, Novel Research SRL, reprezentată de Marian Marcu Dumitru şi Claudia Lăcrămioara Ghiuţă.
 
Şi totuşi, Andrei Muşetescu pare liantul dintre cele două societăţi desemnate de PNL să efectueze sondajul la Constanţa, un oraş unde PNL pare un partid fără direcţie şi fără scop precis, aproape de un faliment de management politic prin posibila susţinere la Primăria Constanţa a unui candidat din afara partidului, care să spele ruşinea unei organizaţii care doar din vina ei nu a reuşit să dea Constanţei un veritabil candidat liberal măcar pentru primăria reşedinţă de judeţ.
 
Odată cu prezentarea datelor acestui sondaj, conducerea PNL va trebui să ofere câteva explicaţii clare legate de cei care le-au realizat, despre modul în care s-a realizat colectarea datelor, deoarece această cercetare de piaţă rămâne o chestiune extrem de sensibilă pentru observatorii scenei politice. Vom reveni.
 
La închiderea ediţiei, s-a dovedit că, de fapt, CSOP nu realizează niciun sondaj pentru PNL Constanţa, ci doar Novel Research şi una dintre firmele lui Muşetescu. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Petre Petre Pavel 01 Dec, 2015 17:51 Geaba vointa daca nu-i putirinta . Geaba chichirez galceava ...