Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
12:34 07 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

180 de vinuri româneşti, în cursa pentru Premiile de Excelenţă Vinul.Ro 2016

ro

10 Nov, 2016 00:00 675 Marime text
180 de vinuri produse în 36 de crame din România vor fi evaluate profesionist în perioada 15 - 16 noiembrie, la restaurantul Magellan din cadrul hotelului Mansion din capitală, pentru acordarea Premiilor de Excelenţă Vinul.Ro 2016. Peste 20 de juraţi - membri ai comisiilor compuse din oenologi, degustători autorizaţi, somelieri acreditaţi, deţinători de licenţe internaţionale WSET, jurnalişti de specialitate, bloggeri şi profesionişti ai comerţului de profil - vor acorda aprecierile lor în vederea desemnării celor mai bune vinuri din soiuri autohtone sau internaţionale produse în podgoriile României şi înscrise în cursa pentru medalii. Un premiu special pentru oenoturism va fi acordat de către partenerii evenimentului, televiziunea Travel Mix.
 
Competiţia a ajuns la cea de-a opta ediţie, iar în acest an, pentru prima dată în istoria competiţiei, oenologii care au creat vinurile cel mai bine punctate în concurs (alb, rose şi roşu) vor primi şi premii în bani, în valoare de 1.000 euro/premiu, oferite cu sprijinul partenerului oficial al manifestării, Kaufland, în calitate de „partener al excelenţei”. Alături de Kaufland, în acest demers de promovare a valorilor naţionale s-a asociat anul acesta şi Aqua Carpatica, în calitate de „susţinător al excelenţei”, televiziunile Bucureşti TV, Travel Mix, publicaţiile News.Ro, Food and Bar, HoReCa, Transilvania Business, Spin Media, Nastratin, ZIUA de Constanţa, Grupul Agricola, Vision Event, restaurantul Elisabeta, Teatrul Elisabeta, restaurantele La Mama, Magellan şi aplicaţia & wineshop-ul online Pivot Noir.
 
Vinurile vor fi judecate în sistem „blind” (fără a se cunoaşte identitatea probelor) şi vor fi punctate într-un sistem derivat din cel utilizat de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), în care maximumul de calitate este exprimat într-un total de maximum 100 de puncte. În afara celor mai bine punctate trei vinuri, care vor fi premiate inclusiv financiar, vor fi acordate medalii de aur şi de argint acelor vinuri care întrunesc baremele de punctaj stabilite de organizatori pentru fiecare tip de medalie. Vinurile obţinute din soiuri autohtone vor fi evidenţiate în cadrul unor categorii separate, pentru a face cât mai cunoscute aceste valori româneşti. Ulterior jurizărilor, vinurile medaliate vor putea purta la raft, lipită pe sticlă, o medalie special gândită ca să ofere vizibilitate şi atractivitate în ochii publicului consumator, care beneficiază astfel de o certificare independentă şi profesionistă a calităţii.
 
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc în data de 21 noiembrie, la Teatrul Elisabeta, cu această ocazie fiind programat şi un excepţional recital muzical semnat Răzvan Stoica (declarat cel mai bun violonist sub 30 de ani în 2013), deţinătorul unei viori Antonio Stradivari 1729, la care a cântat însuşi Niccolo Paganini.
 
Vinul.Ro, organizatorul jurizărilor pentru decernarea Premiilor de Excelenţă cu acelaşi nume, este singura revistă despre vin şi stil de viaţă care apare lunar în România. Dincolo de activitatea publicistică, Vinul.Ro a iniţiat sau s-a implicat de-a lungul celor 100 de apariţii de până acum în organizarea şi promovarea culturii oenologice prin editarea de publicaţii, campanii în restaurante sau la rafturile magazinelor, campanii media, degustări educative, lansări de produse ori consultanţă de specialitate.
 
Începând cu 2016, Vinul.Ro este şi partener media principal al International Wine Contest Bucharest (IWCB), cel mai important concurs de vinuri din sud-estul Europei.

Vinul.Ro este şi editorul Ghidului cu recomandări de restaurante CityBest, un instrument bilingv (română/engleză) de informare a consumatorilor şi de promovare a gastronomiei româneşti de calitate.
 
Sursa foto: Cosmin Tudoran

Ti-a placut articolul?

Comentarii