Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:35 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Lideri cercetați, angajați prejudiați!

ro

09 May, 2014 14:36 1850 Marime text
Nemulțumirile și problemele cu care se confruntă salariații din Poșta Română au șanse reduse de a fi soluționate de către liderii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România atâta timp cât aceștia sunt preocupați de rezolvarea propriilor interese și păcălesc, sub diverse forme, membrii de sindicat. Situația a fost confirmată în ediția de ieri a emisiunii Radiografia Zilei de președintele Sindicatului Poșta Română - filiala Constanța, Florin Gheorghiu, care a afirmat că, în timp ce peste 4000 de salariați erau disponibilizați, președintele SLPR, fostul deputat PSD de Constanța, Matei Brătianu, îl angaja pe fiul său Alexandru pe funcția de șef al Departamentului Marketing. Totodată, Gheorghiu a subliniat și faptul că alți 47 de lideri sindicali au dosare penale, fiind acuzați de fraudă.
 
„Acești indivizi, că nu pot să le spun colegi, care au fraudat, și fraudele sunt destul de mari, adică sute de mii de lei noi dacă nu peste milion, în timp ce membrii de sindicat nu mai beneficiază de aceste drepturi, se încearcă acoperirea acestor indivizi. Adică să nu se dea curs punerii în mișcare a acestor dosare penale, o parte dintre ei au deja dosare penale, sunt 47 din câte știu eu, cu sume destul de mari. Ar trebui recuperate aceste sume, excluși din rândul salariaților și să se revină din nou la aplicarea clauzelor din contractul colectiv de muncă. Până în momentul acesta, fraudele au fost descoperite începând din anul 2012. Dosarele au dospit, au tot stat prin sertare și am înțeles că directorul general ar dori acum să le pună în mișcare. Și deodată au apărut și mișcările de protest. Acum, ne întreabă pe noi de ce nu protestăm. Cum poți să protestezi alături de unul care în loc să mă apere m-a furat, și pe mine și pe membrii mei de sindicat., datorită căruia nu mai pot să beneficiez de niște drepturi normale, corecte și legale.” a declarat președintele Sindicatului Poșta Română - filiala Constanța, Florin Gheorghiu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii