Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A murit carbonizat

ro

26 Aug, 2013 10:10 2511 Marime text
S-a dezlănțuit iadul, noaptea trecută, pe strada Bisericii din localitatea constănțeană Faclia! Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a ars de viu, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări. Întâmplarea macabră i-a șocat pe membrii familiei, care povestesc cu groază că erau în curte când s-a produs tragedia. Nimeni însă, nici măcar pompierii, nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Puțin după miezul nopții, bucătăria în care bărbatul se afla, avea să se transforme într-o cameră de tortură. Rudele spun că, cel mai probabil, a adormit cu aragazul deschis, în timp ce încerca să-și facă o cafea.  Monoxidul de carbon care a invadat încăperea nu i-a mai dat bărbatului nicio șansă să se salveze. Și-a găsit sfârșitul cuprins de flăcările care i-au carbonizat trupul. Așa l-au găsit militarii de la ISU Dobrogea.
„Am fost anunțați pentru producerea unui incendiu la o locuință, în Faclia. Ne-am deplasat cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă. La locul intevenției am găsit o persoană decedată.”, a declarat plt. major Gabriel Stan, Șef Gardă Intervenție ISU Dobrogea.
Pompierii au deschis o anchetă pentru a stabili care a fost cauza producerii indendiului, iar după primele verificări se pare că ar fi fost vorba despre o scurgere de gaze de la ochiul aragazului.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii