Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:14 11 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In Memoriam Corneliu Stroe, la 70 de ani de la naștere. Grație muzicii sale, spectacolul continuă!

ro

22 Oct, 2019 00:00 994 Marime text

Despre profesorul de istorie metamorfozat într-un celebru percuționist nu se poate vorbi la trecut, deoarece continuă să rămână o legendă vie a jazz-ului românesc.


Născut pe 22 octombrie 1949, Corneliu Stroe și-a petrecut copilăria și adolescența la Mediaș, ca, mai apoi, bateristul, compozitorul și jurnalistul (a fost director la Radio Contact, dar și la postul local Antena 1, imediat după înființarea sa) să ajungă la Constanța.

Licențiat în istorie – se vorbește că ar fi participat la săpăturile arheologice de la termele romane, fiind printre cei care au scos ruinele vechiului Tomis la suprafață -, unul dintre cei mai apreciați toboșari din lumea jazz-ului românesc avea să-și transforme pasiunea pentru jazz într-un modus vivendi.


A fost unul dintre cei mai creativi şi inteligenţi artişti ai Europei de Est, o capacitate în ceea ce priveşte înţelegerea profundă a fenomenului muzical pe care îl reprezenta. Era unul dintre puţinii artişti care aveau şi argumente atunci când venea vorba de «muzică şi gust», neacceptând subiectivismele doar din cauza tonului poate prea ridicat cu care erau spuse”, titra presa de specialitate, în luna iunie (11) 2017, când avea să se stingă din viață, în somn, în urma unui infarct.


De-a lungul anilor a colaborat cu mulţi artişti consacraţi din muzica românească, precum Ovidiu Lipan, Vasile Şeicaru, Direcţia 5, Pasărea Colibri, Night Loosers, Jonny Răducanu, Alexandru Andrieş, iar alături de Rotaru şi Hoefer a cântat în Blues Community, iar cu Stelu Enache şi Mircea Cazan au pus bazele Aromanian Ethno Band.


Fondator al duo-ului „Creative”, împreună cu Harry Tavitian, între anii 1981-2005, a participat la multe festivaluri de jazz din România. Printre proiectele personale se numără CS 3, Aromanian Ethno Band şi Balcanamera. Din discografia sa amintim: Horizons, Transylvanian Suite (înregistrate la Londra în anii 1985 și 1986, împreună cu Harry Tavitian), dar și Roots sau Visul toboșarului (cu Ovidiu Lipan Țăndărică).


În urmă cu patru ani, într-unul dintre interviurile acordate cu generozitate cotidianului ZIUA de Constanța, muzicianul Corneliu Stroe povestea despre începuturi: „Prima amintire legată de muzică?! Am avut norocul să îmi petrec adolescenţa şi tinereţea în anii '60, când a avut loc marea explozie a rock-ului mondial. Am descoperit muzica prin trupa Beatles, căreia i-am rămas dator prin faptul că ea m-a împins spre cariera muzicală, spre acest hobby. Am fost marcat, poate mai mult decât alţii, de fenomenul rock-ului clasic. Am fost un fervent colecţionar de albume, informaţii, reviste care se procurau greu la vremea aceea. Rock-ul era socotit o muzică decadentă, cu influenţe occidentale, capitaliste.


Prima mea trupă a fost în liceu, o trupă de tip Beatles, cu trei chitare şi o tobă, la Casa Pionierilor, la Mediaş, judeţul Sibiu, Liceul Româno-German «Stephan Ludwig Roth». Cântam piese din repertoriul trupelor aflate în vogă la vremea aceea: Beatles, Rolling Stones, Kings, Monkeys, Beach Boys etc”.


Citește și:


Ultimul interviu acordat de Corneliu Stroe cotidianului ZIUA de Constanţa, în anul 2015 - „Am reuşit să îmi îndeplinesc toate proiectele“


Muzicianul Corneliu Stroe „Sunt fericit că am reuşit să promovez folclorul românesc în Europa, de la Marea Neagră până la Atlantic“


Astăzi îl găsim pe Corneliu Stroe la ceas aniversar

Ti-a placut articolul?

Comentarii