Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:45 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Dificultăţile bugetare sacrifică întâi interesele culturale. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

27 Jan, 2018 00:00 2755 Marime text

„Toate-s vechi şi nouă toate“, zicea poetul naţional în a sa „Glossă“, şi iată cum ele se verifică acum, la peste o sută de ani distanţă, când vorbim despre „Învăţământul public în Dobrogea“.

 

Continuăm şi astăzi prezentarea acestui amplu capitol oferit posterităţii de inspectorul-şef Ioan Georgescu, cu povestea Şcolii normale de învăţători din Constanţa, înfiinţată în octombrie 1893 şi desfiinţată trei ani mai târziu, „potrivit regretabilului obicei al pământului că, ori de câte ori se ivesc dificultăţi bugetare, totdeauna interesele culturale sunt sacrificate mai întâi“.

 

Şcoala a purtat la început numele „de învăţători şi institutori“, fiind primiţi elevi cu patru clase primare, indiferent de vârstă. Absolvenţii ei mai distinşi aveau să intre direct în învăţământul urban şi să fie institutori, restul, învăţători la ţară. Şi pentru că a luat fiinţă în Dobrogea, în programă erau prevăzute şi studii ale limbilor minoritare, turcă şi bulgară, „pentru a da posibilitatea unei apropieri sufleteşti mai mari de numitele minorităţi“.

 

Şcoala a fost înfiinţată la insistenţele inspectorului şcolar Ion Bănescu, „care cunoştea bine împrejurările din această provincie şi ştia că ele nu pot fi schimbate în bine decât prin învăţătură“ şi care a fost director şi profesor de istorie şi geografie.

 

A funcţionat cu trei clase a câte 25 de elevi şi s-a bucurat de vizita regelui Carol I, după inaugurarea podului de la Cernavodă. „Atât regele, cât şi ministrul instrucţiunii, răposatul Take Ionescu şi ministrul de răsboiu, generalul Poenaru, au rămas deplin mulţumiţi de cele constatate şi au felicitat călduros pe director pentru felul cum o conduce. Îndeosebi a impresionat pe rege deosebirea cea mare ce era între elevii clasei I, îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară şi între uniformele îngrijite şi atitudinea corectă, militară, a celorlalte clase“.

 
În 1896, când a fost închisă, s-a deschis gimnaziul „Mircea cel Bătrân“, iar foştii normalişti au fost strămutaţi la Câmpulungul Muscelului.
 

„Dacă nu se închidea această şcoală, astăzi judeţul Constanţa n-ar fi al treilea judeţ din vechiul regat cu 44% ştiutori de carte, ci e sigur că ar fi luat înaintea tuturor“. 

 

Ea a fost redeschisă de C.C. Arion în 1912, odată cu şcolile normale de la Turnu Severin şi Piatra Neamţ, şi a dat cea dintâi serie de 25 de absolvenţi în 1915, iar în anul următor, alţi 34. După izbucnirea războiului, a fost din nou închisă şi transformată în spital, iar profesorii şi elevii au luptat pe front.

 
Mai multe detalii privind învățământul și vechile școli din Constanța, puteţi citi în lucrarea istorică Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească, disponibilă integral în format electronic.
 

Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea Petru Vulcan inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii