Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:13 22 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

#citeșteDobrogea Despre opționalele de pe la 1900. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

ro

29 Jan, 2018 00:00 683 Marime text
În anul 1919 lua ființă la Constanța Școala normală de învățătoare, „din nevoia adâncă de a da și învățământului primar românesc conducătoare cu adevărată chemare pentru acest apostolat”, a cărei directoare a fost Olimpia Duma.
 
Această școală funcționa în cinci localuri, destul de îndepărtate unele de altele, cum s-ar părea că nu mai existau în România la acea vreme. Iată cum descrie inspectorul-șef Ioan Georgescu, în capitolul „Învățământul public în Dobrogea“, condițiile de educație. „Ce priveliște jalnică e să vezi iarna, când crivățul bate cu turbare din largul nesfârșit al mării, convoiul bietelor normaliste, luptându-se din greu să străbată de multe ori prin viscole și nămeți de zăpadă, de la școala din b-dul Principesa Ileana până la dormitoarele școalei de la etajul I al școalei primare nr. 1“.
 
Cu toate aceste greutăți, în zece ani de existență, școala a dat 168 de absolvente „și aproape tot atâtea învățătoare diplomate“.
Lunar, aveau loc șezători culturale obligatorii, atât pentru profesoare, cât și pentru eleve, considerate cea mai bună pregătire pentru activitatea extrașcolară de mai târziu. „Sunt de remarcat și expozițiile de lucru manual ale școalei, precum și cele de caligrafie și desen, apoi atât de reușitele ei serbări“.
 
Din același an 1919 datează și Școala normală de învățători din Tulcea, din ai cărei 83 de absolvenți 45 au fost respinși. În această școală s-au pus bazele unui muzeu de științe naturale, cu numeroase plante, animale, fosile, minerale și minereuri dobrogene, precum și ale unui laborator fizico-chimic. Exista și o bibliotecă pedagogică cu peste 800 de volume. Pe lângă școală funcționează și un atelier, în care a fost fabricat mobilierul școlii. De asemenea, elevii au o societate de lectură „Alex. Vlahuță“, cu o bibliotecă de peste 1.500 de volume și cu șezători în fiecare sâmbătă.
 
Întregul capitol îl puteți găsi AICI.
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea Petru Vulcan inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.  

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii