Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiripesurse.ro ALERTA cu BOMBĂ Aeroport internaţional, evacuat

ro

13 Apr, 2015 17:07 2009 Marime text
 
Aeroportul Internaţional Schoenefeld din Berlin a fost evacuat luni din cauza unei ameninţări cu bombă, au anunţat reprezentanţii celui de-al doilea aeroport din capitala Germaniei, informează Reuters.

Potrivit sursei citate, aeroportul a fost redeschis la scurt timp după declanşarea alarmei de securitate. Într-o toaletă a aeroportului a fost descoperit un bagaj, iar proprietarul său era de negăsit, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului, notează ştiripesurse.ro.

Prin intermediul sistemului audio al aeroportului, pasagerilor li s-a cerut să părăsească terminalul şi să se îndepărteze la circa 100 de metri. După circa o jumătate de oră pasagerii au primit permisiunea de a reveni în terminal. Zeci de poliţişti şi-au făcut apariţia în zonă, potrivit unui martor ocular, citat de Reuters.

Agenţia britanică de presă aminteşte că un avion al companiei Germanwings, care urma să efectueze o cursă între Köln şi Milano, a fost evacuat duminică după o alertă cu bombă.
Integral pe ştiripesurse.ro
Sursa: ştiripesurse.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii