Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zoran Kurtes a fost declarat, post-mortem, cetatean de onoare

ro

27 May, 2010 03:39 1637 Marime text

cap_10.jpgFostul antrenor al campioanei României, HCM Constanţa, a fost declarat, post-mortem, cetăţean de onoare al judeţului Constanţa, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean. Diploma de cetăţean de onoare şi placheta a fost înmânată lui Eden Hairi, antrenorul secund al formaţiei constănţene. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat ieri, de consilierii judeţeni, acordarea acestui titlu presupune şi un ajutor financiar către familia lui Kurtes. Astfel, se vor acorda burse în valoare de 250 de euro pe lună pentru cei doi copii ai tehnicianului, Vladimir şi Alecsander, până la finalizarea studiilor. În plus, s-a luat hotărârea prin care clubul va plăti în continuare banii din contractul lui Zoran Kurtes, înţelegere care expira în 2012. Aceştia vor ajunge la familia antrenorului sârb. „Prin conferirea titlului de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa se omagiază activitatea sa socio-profesională, prin care a reuşit să creeze atât în ţară cât şi în străinătate o imagine deosebită sportului constănţean", a declarat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii