Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:18 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Vreau să-i ajut, nu să-i încurc“ Primarul Decebal Făgădău. Pe larg, despre SSC Farul, finanţarea clubului şi întâlnirea cu Ciprian Marica

ro

31 Jul, 2018 14:49 4929 Marime text
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a răspuns pe larg, astăzi, după şedinţa de Consiliu Local al municipiului Constanţa, de ce nu a mai primit finanţare echipa de fotbal SSC Farul Constanţa.

Încerc să răspund cât pot eu de precis şi de sintetic la acest subiect, întrucât am văzut că s-au aruncat pe piaţă o mulţime de informaţii total lipsite de substanţă sau de adevăr. În urmă cu doi ani, am avut o întâlnire cu cei care au înfiinţat clubul. A fost o întâlnire informală, urmată de una formală, în sala de şedinţe, cu 11 reprezentanţi ai clubului, printre aceştia fiind şi reprezentanţi ai unor companii din Constanţa care susţineau clubul. În acel moment, am hotărât: OK, dacă voi promovaţi din Liga a 4-a în a 3-a, avem o cale de discuţii, pentru că mi se părea insultător la adresa municiului Constanţa să finanţăm pe legea 69, cea a sportului de performanţă, activitatea unui club nou înfiinţat, oricât de frumoasă ar fi iniţiativa lor, dar echipa juca în Liga a 4-a.

Am zis: dacă promovaţi, aveţi deja un istoric, nu sunteţi la prima etapă, aveţi de partea voastră câteva argumente, ne aşezăm la masa şi discutăm.

În urmă cu an sau mai bine, evident că după promovare am avut o nouă întâlnire. A fost cu un om pe care îl respect foarte mult, pe care îl creditez nu doar cu simpatie, ci şi cu o înaltă aprecire pentru profesionalismul de care a dat dovadă. Acel om se numeşte Petre Grigoraş. Am avut o discuţie cu el şi l-am rugat să structureze un buget, astfel încât obiectivul să fie promovarea din Liga a 3-a în a 2-a. A fost singura întâlnire pe care am avut-o pe subiectul fotbal. Am discutat cu domnul Grigoraş, a venit cu un buget, care a fost propus Consiliului Local. L-am inclus în bugetul pe anul 2017, pentru retur, pe anul 2018, urmând să vedem ce se întâmplă după ce se termină campionatul. Dacă promovează, reluăm discuţiile şi mergem mai departe, dacă nu, aşa cum ne-am înţeles de la început, oprim colaborarea.

Vreau să fac aici o menţiune. A fost pentru prima dată în istoria oraşului, când municipiul a finanţat fotbalul băieţi. Şi lucrul acesta se uită. Şi nu l-a finanţat cu doi lei, ci cu 450.000 de euro pentru Liga a 3-a. Ceea ce este un buget, cum să vă spun, mare. Nu aveau niciun fel de argument să nu promoveze.  

Ce s-a întâmplat din momentul în care au promovat şi până astăzi depăşeşte capacitatea mea de înţelegere. Petre Grigoraş a fost demis şi a venit şi mi-a spus acest lucru. Deci singurul om cu care eu am vorbit despre SSC Farul Constanţa şi care a contribuit în mod evident la promovare a fost demis. Echipa nu au făcut-o sporterii, ei susţin echipa, cel care face echipa şi stabileşte strategia de joc, din câte ştiu eu, este antrenorul. Ştiind că este un subiect sensibil, nu am participat la niciun meci, la niciun fel de discuţie, nici cu suporterii, nici cu echipa tehnică, nici cu conducerea executivă, nici cu nimeni altcineva despre subiectul fotbal.

Din acel moment, din care au promovat, lucrurile au luat-o razna. A fost demis antrenorul, a fost demisă conducerea pe care dânşii o aduseseră. Nu le-am impus-o eu, nu am avut nicio discuţie, pot să vă spun doar că domnii Pitu şi Akan (n.r. fostul preşedinte executiv al clubului, respectiv fostul preşedinte al Consiliului Director) nu au fost niciodată la mine în birou. Asta ca să înţelegeţi. Nu le-a impus nimeni nimic, nici de unde să ia echipament, nici de unde să ia autocarul, nici pe cine să pună, nici pe cine să nu pună. Din partea municipiului, biblia a fost contractul dintre noi. Atât. Contract care spune ce bani se acordă şi în ce condiţii.

De asemenea, vreau să vă spun ceva. Curtea de Conturi a României a avut misiune de audit anul acesta şi a verificat finanţările anului 2017. Nu am avut niciun fel de problemă legată de SSC Farul. Vreau să fie foarte clar că din punctul nostru de vedere nu a fost niciun fel de problemă în derularea acestui contract.

În schimb, astăzi, realitatea pentru mine, ca primar, şi pentru municipiu sună în felul următor: am avut o întâlnire cu domnul Ciprian Marica. Nu la cârciumă, nu la restaurant, nu mai ştiu eu pe unde, ci în birou. Ştiţi foarte bine, sunt primarul municipiului Constanţa şi pentru mine contează foarte mult formalismul. Pentru că înseamnă respect faţă de oraşul nostru. Cu prilejul acelei întâlniri, domnul Marica mi-a adus la cunoştinţă că a cumpărat de la lichidator, în urma unei licitaţii, palmaresul, sigla şi culorile FC Farul Constanţa. Aducându-mi la cunoştinţă că: nu vrea să ia culorile şi să plece din oraş cu ele, dar, pe de altă parte, că, dacă municipiul finanţează o altă echipă, cu numele FC Farul, dânsul va trebui să-şi apere investiţia. Atât şi nimic mai mult. Nu am avut niciun parteneriat, nu avem nicio discuţie legată de viitor, să finanţăm o altă echipă, să cumpărăm o altă echipă sau să facem nu ştiu ce înţelegeri pe sub masă.


Nu am avut nicio discuţie cu suporterii, nu le-am impus nimic. Am citit tot felul de prostii, cum că aş fi pus presiune politică. Nu am avut nicio discuţie cu nimeni. Astăzi am discutat cu grupul de suporteri şi le-am spus: în momentul în care ei îşi fac linişte, au o strategie, dar vin la mine cu un avocat şi un punct de vedere juridic, ce ar presupune să meargă mai departe cu acest nume. Pentru că, anul viitor, dacă noi finanţăm o echipă care are numele Farul, pe fotbal, şi ni se deschide un litigiu, Curtea de Conturi sau orice altă instuţie de control va veni să-mi spună: De ce ai finanţat pe cineva care nu avea dreptul la finanţare? Deci nu mă interesează să pun mâna pe club sau să influenţez vreo decizie a suporterilor. Din contra, îi felicit că au avut această iniţiativă frumoasă într-un moment în care fotbalul constănţean era într-un moment de minim. S-au ridicat, dar nu reuşesc să înţeleg de ce s-au înecat ca ţiganul la mal. Încerc să mă întorc la înţelepciunea populară. Nu schimbi calul când urci dealul! Ai urcat din Liga a 3-a în a 2-a şi primul lucru pe care-l faci e să-l dai afară pe Grigoraş. Ştiind că Petre Grigoraş este singurul om cu care eu am discutat. Nu am ascuns nicodată că-l cunosc, că-l respect şi că-l susţin pe Petre Grigoraş oriunde ar fi, întrucât mi se pare un om cu o calitate morală excelentă.  

Astăzi, municipiul Constanţa nu are alocare pentru fotbal. Acest lucru s-ar fi făcut printr-o rectificare de buget, aşa cum am prezentat astăzi consilierilor locali, şi printr-un proiect distinct. Dar noi nu ştim cu cine să mergem mai departe. Gândiţi-vă că, dacă noi aprobăm o hotărâre, mâine, titularul de drept al mărcii, să-i spunem aşa, ar putea s-o atace în contencios. Păi noi ce facem, riscăm bugetul oraşului? După ce am dat banii, să ne îndreptăm împotriva lor şi să-i recuperăm? Pentru că ştiţi foarte bine că s-a mai întâmplat aşa. Şi cu HCM, şi cu clubul de rugby, şi cu Asociaţia Litoral Delta Dunării… La un anumit moment, s-a considerat că este legal, iar după doi - trei ani, am ajuns să desfiinţăm acele cluburi, pentru că au intrat în incapacitate de plată, pe judecată, fie cu judeţul, fie cu oraşul. Or, eu vreau să-i ajut, nu să-i încurc, a declarat Decebal Făgădău.      


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii