Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:27 25 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vor purta tricoul Uniunii Europene …3, 2, 1. Start! Duminică, la Mamaia e Maratonul Nisipului. Toată lumea aleargă!

ro

30 Mar, 2019 00:00 792 Marime text
Ediţia a şasea a Maratonului Nisipului, unul dintre primele maratoane din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, se desfăşoară duminică, 31 martie, în stațiunea Mamaia. Peste 1.200 de persoane care iubesc mişcarea, atât din ţară, cât şi din străinătate, s-au înscris în întrecerea care conține patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10 kilometri şi cursa populară de 3 kilometri), crosul „Family Run“ (aproximativ un kilometru), dar și cursa „Campionii Școlii“, dedicată elevilor din școlile constănțene.
Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, urmând a concura reprezentanţi ai României, dar şi din Republica Moldova, Spania, Finlanda, Suedia, Bulgaria, Franța, Italia, SUA. Finlanda şi Suedia participă pentru prima dată la evenimentul de la Mamaia, care este organizat de Asociația Sportivă „SanaSport“ și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
 
Vreme perfectă pentru alergare
 
„Va fi o vreme perfectă de alergare. Invităm şi constănţenii, să iasă la plimbare şi să asigure suport moral participanţilor. Nisipul se prezintă bine şi va permite o alergare foarte uşoară. În 2014, la prima ediţie, am avut 130 de participanţi, acum sunt peste 1.200. Prima dată, Maratonul Nisipului a părut un fel de antrenament, ca cel pe care îl facem noi duminica. Însă întotdeauna există un început, aşa cum dăm startul acum la cursa «Campionii Şcolii». Sperăm ca lumea să înţeleagă mesajul şi cât de important este sportul în viaţa şcolară, iar de la ediţie la ediţie numărul de participanţi să crească“, a declarat Daniel Antonaru, preşedintele AS SanaSport.
 
Startul se dă din Piaţeta Perla
 
Cursele competitive vor începe la ora 10.00 (start comun, de la Piaţeta Perla), la ora 11.00 începe cursa „Campionii Școlii“, iar la 12.00 - crosul „Family Run“. Începând cu ora 13.00 se vor desfăşura festivităţile de premiere. Sponsorii evenimentului au pregătit premii în valoare totală de 45.000 de lei, dintre care 11.300 lei sunt premiile în bani acordaţi primilor clasaţi la fiecare cursă. De asemenea, premiaţi vor fi maratoniştii care vor reuşi să doboare recordurile cursei la proba de 42 kilometri. Sponsorii au pregătit şi premii în produse, articole sportive sau vouchere de cumpărături care vor fi acordate câştigătorilor pe categorii de vârstă.
 
Sărbătoresc alergând
 
La Maratonul Nisipului, alergătorii din România şi din străinătate vor purta tricoul cu însemnele Uniunii Europene, pentru a celebra preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România, la 1 ianuarie 2019. Prin acest gest, organizatorii îşi doresc să transmită românilor de pretutindeni un mesaj de unitate şi mândrie. Mai mult decât atât, la competiţia sportivă s-au înscris deja un grup semnificativ de sportivi din mai multe țări membre ale Uniunii Europene, care îşi doresc să sărbătorească, prin alergare, unitatea în diversitate, dar și valorile comune ale marii familii europene.
 
Premieră
 
În premieră, evenimentul sportiv de la malul mării va lansa cursa „Campionii Școlii“, o competiție dedicată copiilor și adolescenților. Cursa este una individuală, pe categoriile de vârstă 5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani și va cuprinde următoarele distanțe: 300 metri, 400 metri, 800 metri, 1.200 metri și 1.600 metri. Contribuția de participare este 25 de lei de elev, însă sumele strânse vor fi returnate integral, sub formă de materiale și echipamente sportive, instituției de învățământ care va avea aliniați cei mai mulți participanți la start.
 
Copiii aleargă alături de părinţi
 
În cursa „Family Run“, eveniment special dedicat sportului în familie, copiii vor alerga împreună cu părinţii lor pentru programul social „Circuitul încrederii și al speranței“. Toate încasările de la această cursă vor fi donate integral pentru susținerea acestui proiect social derulat de Asociația „Dăruiește Aripi“ din Constanța. Programul „Circuitul încrederii și al speranței“ sprijină copiii diagnosticați cu boli cronice grave, onco-hematologice sau boli rare din regiunea Dobrogei și familiile acestora, prin oferirea de vizite la domiciliu de către personalul medical specializat al Centrului Medical Focus. Lansat în februarie 2018, acesta este singurul program de tratament și monitorizare la domiciliu oferit de către o secție de onco-pediatrie din țară.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii