Volei România Under-18 a încheiat evoluția la Campionatul European. „Această echipă ne-a demonstrat că are inimă“
Volei: România Under-18 a încheiat evoluția la Campionatul European. „Această echipă ne-a demonstrat că
306
Marime text
Europeanul U18 s-a încheiat cu cel mai bun bilanț din istoria participărilor naționalelor masculine ale României la turneul final al acestei categorii de vârstă: o victorie și 6 puncte!
Echipa națională masculină Under-18 de volei a României a încheiat participarea la Campionatul Mondial din Italia, în care a totalizat șase puncte, acesta fiind cel mai bun bilanțal reprezentativelor tricolore la Euro, la toate partcipările lor la turneul final continental la această categorie de vârstă.
Avându-l ca antrenor principal pe Răzvan Parpală, de la CSM Constanța, România U-18 a înregistrat în cele șapte partide din grupa II o victorie de trei puncte și șase eșecuri (trei dintre ele fiind cu 2-3, ceea ce le-a adus câte un punct).
Dintre cele două grupe preliminare, România a evoluat în cea mai grea, în care a întâlnit reprezentantele unor forțe ale voleiului european, dar, chiar și așa, tinerii tricolori au arătat multe lucruri bune în joc și un spirit de echipă deosebit. În multe momente, au evoluat de la egal la egal cu redutabilele lor adversare.
În ultimul meci din grupă, Românai a cedat cu 2-3 cu Germania, revenind, pe parcursul partidei, de la 0-1 și 1-2 și egalând la doi la seturi.
Final de Campionat European pentru România. Încheiem turneul cu o înfrângere, 2-3 contra Germaniei, dar încă o dată această echipă ne-a demonstrat că are inimă. Că acești băieți au un viitor, că pot ajunge mari jucători.
Este a treia înfrângere la acest turneu final în care pierdem cu 2-3!
România însă a luptat, a crezut în șansa ei până la capăt. Nu avem de ce să fim supărați, trebuie doar să învățăm să gestionăm mai bine finalurile, să devenim mental mai puternici!
Principalii realizatori ai României, contra Germaniei, au fost Mario Panait 14 puncte, Patrick Bălan 13, Tudor Calciu 11 și Matei Josan 11. Felicitări, băieți! Mândri de voi!, este mesajul Federației Române de Volei.
La final, România a ocupat locul 7 în grupă și poziția a 13-a la general (din 16 echipe).
Meciuri România la Euro 2026
3-1 cu Olanda (în 118 minute): 25-23, 21-25, 25-15, 25-22
2-3 cu Cehia (în 134 minute): 25-19, 22-25, 25-21, 20-25, 13-15
1-3 cu Belgia (în 106 minute): 22-25, 25-13, 20-25, 25-27
0-3 cu Bulgaria (în 71 minute): 19-25, 18-25, 18-25
2-3 cu Spania (în 128 minute): 23-25, 19-25, 25-23, 25-18, 7-15
1-3 cu Franța (în 108 minute): 30-28, 16-25, 20-25, 18-25
2-3 cu Germania (în 132 minute): 22-25, 25-20, 19-25, 25-22, 10-15.
Clasament grupa 2
- Franța – 18p (7 meciuri: 6 victorii – o înfrângere)
- Bulgaria – 16p (7 meciuri: 5 victorii – 2 înfrângeri)
- Spania – 13p (7 meciuri: 5 victorii – 2 înfrângeri)
- Germania – 12p (7 meciuri: 4 victorii – 3 înfrângeri)
- Cehia – 11p (7 meciuri: 4 victorii – 3 înfrângeri)
- Belgia – 8p (7 meciuri: 3 victorii – 4 înfrângeri)
- România – 6p (7 meciuri: o victorie – 6 înfrângeri)
- Olanda – 0p (7 meciuri: 7 înfrângeri)
- Polonia – 21p (7 meciuri: 7 victorii)
- Italia – 17p (7 meciuri: 6 victorii – o înfrângere)
- Slovenia – 15p (7 meciuri: 5 victorii – 2 înfrângeri)
- Grecia – 11p (7 meciuri: 4 victorii – 3 înfrângeri)
- Finlanda – 7p (7 meciuri: 3 victorii – 4 înfrângeri)
- Serbia – 9p (7 meciuri: 2 victorii – 5 înfrângeri)
- Turcia – 4p (7 meciuri: 0 victorie – 6 înfrângeri)
- Islanda – 0p (7 meciuri: 7 înfrângeri)
În semifinale, s-au calificat primele două clasate în cele două grupe, iar partidele din penultimul act se vor juca vineri, 17 iulie 2026, după programul:
Polonia – Bulgaria
Franța – Italia.
Aceste patru echipe, alături de ocupantele locurilor 3 în cele două grupe, Slovenia, respectiv Spania, s-au calificat la Campionatul Mondial Under-18.
Citește și:
Volei
Naționala Under-18 a României dispută ultimul meci la Campionatul European
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


