Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:48 22 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volei Dramatism la cote înalte în Sala Sporturilor Constanța. Fetele de la CSM au învins Dinamo și calificarea în semifinale se decide la București (FOTO+VIDEO)

ro

22 Mar, 2026 11:32 203 Marime text
Sursa foto: Facebook CSM Constanța

Echipa de volei feminin CSM Constanța a oferit un meci de poveste sâmbătă, 21 martie a.c., în Sala Sporturilor „Simona Amânar” Constanța, obținând o victorie extrem de importantă în fața omoloagelor de la CS Dinamo București.
 
Cele două formații s-au întâlnit în meciul 2 din faza sferturilor de finală ale Diviziei A1 (primul tur din play-off), iar bucureștencele abordau partida cu avantaj de 1-0 la general, după victoria obținută în Capitală cu 3-0.
 
La Constanța, împinse de la spate de publicul de pe litoral, aflat, din nou, la înălțime, voleibalistele lui Florin Voinea și Radu Began au recrutat o victorie mare, în urma unei reveniri senzaționale.
 
Gazdele și-au adjudecat primul set cu 25-23, văzându-se apoi devansate de Dinamo, care a câștigat cu 25-15, respectiv 25-19 următoarele seturi. Într-un meci care conta pentru rămânerea în ecuație pentru calificarea în semifinale, fetele de la CSM au egalat situația (25-22) și s-au impus în decisiv cu 15-13.
„Felicitări fetelor noastre, Anja Asonja, Jovana Biberdzic, Claudia Lupescu, Mihaela Manole, Andreea Cimpu, Gabriella Rocha, Alexandra Spînoche, Whitney James, Ramona Postea, Nicole Toma, Andreea Cristea, Andreea Mihalcea, Amira Nicola, Bianca Jeileanu! Felicitări colectivului tehnic! Mulțumiri suporterilor pentru susținere!”, este mesajul postat de CSM Constanța.
 
Calificarea se decide la București

 
În urma acestei victorii, CSM Constanța prelungește suspansul în ceea ce privește accederea în faza semifinalelor Diviziei A1 feminin.
 
Scorul la general este 1-1, iar echipa care merge mai departe va fi stabilită în jocul decisiv de pe terenul lui CS Dinamo. Confruntarea este programată joi, 26 martie, de la ora 17:00, în Sala Dinamo.
 

Învingătoarea va întâlni în semifinale pe CSO Voluntari, care a trecut de Lugoj cu 2-0 la general.
 
„Am crezut că putem și am câștigat”
 
Imediat după finalul meciului de pe terenul constănțencelor, Whitney James Marin a oferit reacții la cald:
 
„Sunt foarte fericită pentru echipă, sunt foarte fericită pentru fete și mulțumesc fanilor care au venit! Așteptam această victorie! Știam că va fi un meci greu, dar am crezut că putem și am câștigat. Sunt atât de fericită! Suporterii au fost umitori, ne-au susținut tot timpul. Mulțumesc că ați venit la fiecare joc pentru a ne sprijini și putem face tot posibilul în următorul joc și sper să putem reveni cu victoria.”
 
„Finalurile de set le-am gestionat mult mai bine”

Impresii după meciul dramatic a oferit și Alexandra Spînoche:

 
„Am reușit să aducem o victorie acasă, greu, 3-2, dar am reușit și publicul ne-a fost de ajutor în orice moment. Pot spune, totuși, că am jucat mai bine decât la București. Finalurile de set le-am gestionat mult mai bine. Cel mai important a fost setul 5. Am reușit să ducem meciul cu Dinamo în meciul 3, ne-a părut rău în primul meci, pentru că puteam și atunci să câștigăm și ne-am dori foarte mult ca săptămâna viitoare să ajungem în 1-4.”
 
„Era o chestiune de timp să reușim să învingem o echipă de calibrul lui Dinamo”
 
Nu în ultimul rând, antrenorul Florin Voinea și-a spus părarea despre partida câștigată de fetele sale:
 
„Așa cum am spus și în precedentele interviuri, suntem pregătiți să facem acest lucru! Știam că putem! Era o chestiune de timp să reușim să învingem o echipă de calibrul lui Dinamo. Mereu am avut evoluții bune, dar mereu ne lipsea puțină concentrare pe finalurile de set. Astăzi, am dovedit că am reușit să înțelegem acest lucru și cred eu că aici a fost cheia: finalurile de set nu ne-au mai trădat, am reușit să fim concentrați și să ne adjudecăm victoria. Pe undeva pare surprinzătoare, dar credeți-mă că am pregătit-o foarte bine și fetele au crezut foarte mult în șansele lor! Suporterii ne-au dat suflul de energie exact atunci când aveam nevoie și când meciul o cerea.”
 
El a mai punctat că fetele trebuie să fie încrezătoare că pot elimina în meciul decisiv pe Dinamo și să se califice în faza următoare.
 


Citește și:
VoleiMeciul al doilea din play-off, sâmbătă, pe litoral! CSM Constanța vrea să ducă disputa cu CS Dinamo în decisiv  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii