Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Volei CSM Constanța, succes în primul meci din „dubla“ din deplasare cu Știința Explorări Baia Mare (GALERIE FOTO)

ro

27 Nov, 2022 10:35 1251 Marime text
 
Echipa masculină de volei CSM Constanța dispută în acest weekend două meciuri în aceeași deplasări, contra Știința Explorări Baia Mare.
 
Primul meci a contat pentru Divizia A1 și i-a revenit formației de pe litoral, scor 3-0 (25-23, 25-22, 26-24).
 
Victorie în trei seturi pentru voleibaliștii noștri la Baia Mare! CSM Constanța a câștigat meciul cu Știința Explorări, din etapa a 8-a a Diviziei A1, și obține astfel cea de-a treia victorie în campionat.
 

În setul 3, băieții antrenați de Răzvan Parpală au revenit spectaculos, de la 22-24, pe mâna argentinianului Valentino Vidoni, care a reușit 4 atacuri consecutive câștigătoare! Vidoni a încheiat meciul cu 17 puncte (16 atacuri, 1 as), fiind foarte bun și la preluare: 58% pozitive (32% excelente), dintr-un total de 19. Și Ovidiu Darlaczi s-a remarcat, cu 15 puncte (12 din atacuri, 3 din blocaje) și 19 preluări (68% pozitive, 32% excelente). Druță 9p (6 atacuri, două blocaje, un as), St Jean 9p (4 atacuri, 5 blocaje), Grigore 4p, Arquez 3p, Muscină 1p - au pus și ei umărul la victorie, alături de liberoul Gavriz (17 preluări, 59% pozitive, 29% excelente). Felicitări echipei!, este mesajul CSM Constanța.

 
Duminică, 27 noiembrie, de la ora 12.00, va avea loc meciul tur din Cupa României, urmând ca returul să fie găzduit de Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța, o săptămână mai târziu.

UPDATE:

În al doilea meci în două zile cu Știința Explorări Baia Mare, la Sala Polivalentă „Lascăr Pană“, în prima manșă a duelului din faza I a Cupei României, CSM Constanța a pierdut, scor 1-3 (22-25, 25-16, 17-25, 21-25).

Punctele echipei de pe litoral au fost realizate de: Druță 14p, Darlaczi 10p, Vidoni 9p, Muscină 8p, St Jean 7p, Grigore 4p. Au mai evoluat: Gavriz – libero, Asmarandei, Frîncu.
 

Calificarea se joacă săptămâna viitoare, în returul de la Sala Sporturilor. Hai, Constanța!, este mesajul CSM Constanța.

  
Sursa foto: Facebook (Știința Explorări Baia Mare)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii