Volei CSM Constanța nu a reușit să producă surpriza contra campioanei CSM Volei Alba-Blaj (GALERIE FOTO)
Volei: CSM Constanța nu a reușit să producă surpriza contra campioanei CSM Volei Alba-Blaj (GALERIE FOTO)
16 Feb, 2026 09:53
ZIUA de Constanta
202
Marime text
202
Marime text
Meciul de volei din Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța dintre echipele feminine CSM Constanța și CSM Volei Alba-Blaj (campioana en-titre a României și liderul clasamentului), din etapa a 15-a a Diviziei A1, s-a încheiat cu succesul formației oaspete, scor 3-0.
Pe seturi, meciul CSM Constanța - CSM Volei Alba-Blaj a evoluat astfel: 16-25, 24-26, 22-25, în parțialul secund gazdele salvând trei mingi de set (de la 21-24), înainte ca formația campioană să facă 2-0.
CSM Constanța nu a reușit să producă surpriza contra campioanei, însă a luptat și a dat totul pe teren.
Voleibalistele de la CSM Constanța și-au respectat promisiunea și le-au dat o replică bună campioanelor de la Volei Alba-Blaj la Sala Sporturilor.
A fost 16-25 în primul set, apoi echipa noastră a cedat greu, 24-26 (cu 3 mingi de set salvate) și 22-25 în următorele seturi.
Nu a fost loc de surprize, dar fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au dat totul pe teren și le-au oferit suporterilor un nou meci spectaculos, este mesajul CSM Constanța.
Pentru formația de la malul mării au evoluat: Asonja 12 puncte, Cimpu 9p, Biberdzic 8p, 21 preluări (43% pozitive, 24% excelente), James 7p, Lupescu 5p, 15 preluări (47% pozitive, 20% excelente), Rocha 4p, Spînoche 3p, Postea 1p, Manole 17 preluări (47% pozitive, 12% excelente), Cristea – libero, Toma, Mihalcea, Nicola, Jeileanu.
În clasament, CSM Constanța se află pe locul șase, cu 18 puncte, având șase victorii și nouă înfrângeri în cele 15 partide jucate.
În etapa următoare, formația de pe litoral va juca în deplasare cu CSM București (locul 5, cu 26 de puncte), sâmbătă, 21 februarie 2026, de la ora 12.00.
Sursa foto galerie: Facebook (CSM Constanța)
Citește și:
Volei
CSM Constanța, un nou meci pe teren propriu cu CSM Volei Alba-Blaj, campioana României (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


