
Fostul tehnician al
formaţiei HCM Constanţa, Vasile Stângă, a declarat că a fost ofertat pentru a
prelua naţionala masculină de handbal după plecarea lui Petru Ghervan, iar de
la 1 ianuarie, va deveni oficial selecţioner. „Comisia Tehnică l-a propus pe
Vasile Stângă, pentru o perioadă de trei ani, până în 2012. Avem acceptul său
de a antrena naţionala. La echipa naţională trebuie linişte şi stabilitate", a
declarat directorul tehnic al reprezentativei masculin, Gheorghe Goran, pentru
Mediafax. Antrenorul afirmă că va rămâne antrenor la actuala sa echipă,
Lignitul Târgu Jiu, până la finalul sezonului. „Voi continua până la final,
după care mă voi dedica 100% echipei naţionale. Selecţionerul nu poate fi şi
antrenor de club, dar până la vară voi face asta din respect pentru cei de
aici. Am mai fost la naţională, nu e ceva nou pentru mine. În 1996, eu am
calificat România la Mondiale, care a fost şi ultima calificare la un astfel de
turneu", a precizat Vasile Stângă. Acesta îl va înlocui la cârma naţionalei pe
Petru Ghervan, care a renunţat la această funcţie din motive medicale.