Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:17 18 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uriaşii de la „Strongest Men“ îşi etalează la Constanţa forţa supraomenească

ro

25 Jul, 2014 00:00 1501 Marime text
O demonstraţie spectaculoasă de tip „Strongest Men“ va avea loc mâine, de la ora 15.00, la un centru comercial din Constanţa. Unii dintre cei mai puternici oameni din România vin să promoveze acest spectaculos sport în demonstraţii uluitoare de disciplină, forţă fizică şi spirituală şi depăşire a limitelor. Patru sportivi de forţă, reprezentând patru oraşe din România, cu stiluri şi greutăţi diferite, vor evolua în trei probe grele, iar în premieră, trei novici vor încerca să le ţină piept veteranilor multipli medaliaţi ai acestui sport. Claudiu Holeleu, din Cluj, Silviu Urdea, din Braşov, Vladimir Comorovschi, din Bucureşti, şi Alex Arginteanu, din Constanţa, reprezintă echipa generaţiei veteranilor, iar Ramon Casagranda şi Moutasem Srie, din Bucureşti, şi Marcel Marin, din Constanţa, alcătuiesc formaţia începătorilor în înfruntarea muşchilor şi a mentalităţilor.

Ridică maşini, urcă greutăţi şi cară cauciucuri uriaşe

În prima probă de forţă a băieţilor, o maşină trebuie ridicată din îndreptare şi menţinută în priză cât mai mult timp, fără ajutorul chingilor. Această probă are la bază forţa prizei, iar sportivul care menţine cât mai mult maşina ridicată este câştigător. În cea de-a doua probă, intitulată „Treptele puterii“, spectatorii vor descoperi cum două trepte pot părea, în anumite condiţii, mai multe decât sunt, de fapt. Pe o scară formată din două trepte se vor urca patru greutăţi în ordine crescătoare: 220 kg, 240 kg, 260 kg, 280 kg. Timpul de execuţie al probei este de două minute. În cea de-a treia probă, concurenţii trebuie să urce patru cauciucuri de câte 70 de kilograme fiecare într-un jeep. Distanţa dintre maşină şi cauciucuri este de 15 metri. Cauciucurile trebuie aduse, pe rând, în alergare, la maşină, şi încărcate. Aici, timpul de execuţie este de 2,5 minute. Cel mai bun timp câştigă.

Demonstraţie a sportivelor de fitness bikini

În pauzele probelor de strongmen, două sportive de fitness bikini vor face o demonstraţie de fitness, de asemenea în ideea promovării acestui sport. Cele două atlete, Diana Pivniceru, din Constanţa, şi Andreea Aretina, din Rădăuţi, vor evolua şi în două probe surpriză pentru public, în care îşi vor etala forţa şi feminitatea. Organizatorii anunţă că aceste două probe vor fi punctul culminant al evenimentului. „Aşadar, avem forţă supraomenească, viteză, coordonare, disciplină, feminitate şi frumuseţe într-o spectaculoasă şi rară demonstraţie“, este mesajul organizatorilor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii