Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:19 28 01 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turneul „Gheorghe Ola“ Nicolas Bejan, cel mai bun jucător, Eric Monea - golgeterul turneului. Fascinați de Farul și Real Madrid (GALERIE FOTO)

ro

01 Dec, 2022 00:00 1312 Marime text

 
  • Nicolas Bejan este decarul echipei și a fost atras de fotbal la doi ani și jumătate.
  • Eric Monea a marcat de 20 de ori pe parcursul întrecerii.
  • Cel mai bun portar a fost declarat Eric Luncan.
 
Cel mai bun jucător al fazei județene Constanța a turneului de fotbal juvenil „Gheorghe Ola“ (categoria de vârstă Under-9, copii născuți în 2014) a fost desemnat Nicolas Bejan, component al echipei Academia Hagi 1.
 
Întrecerea s-a disputat în sala de sport „Elena Frîncu” din comuna Cumpăna, iar în finală s-au întâlnit Academia Hagi 2 și Academia Hagi 1, ambele formații fiind pregătite de Bogdan Omeag - antrenor și Constantin Mareș - director coordonator. Câștigătoarea a fost Academia Hagi 2, care s-a impus cu 6-2 (Eric Bleortz 3, Enis Regep, Ștefan Petrișor, Călin Focșa / Nicolas Bejan, Eric Monea).
 
Asociația Județeană de Fotbal Constanța a acordat și trei premii speciale, toate revenindu-le jucătorilor Academiei Hagi, astfel:
 
• Cel mai bun portar al turneului - Eric Luncan (Academia Hagi 1)
• Cel mai bun jucător al turneului - Nicolas Bejan (Academia Hagi 1)
• Golgeterul turneului - Eric Monea (Academia Hagi 1).
    
Nicolas Bejan este decarul echipei și a fost atras de fotbal la doi ani și jumătate. „Turneul a fost foarte frumos, au participat echipe bune. N-am avut emoții. În finală, am jucat cu cealaltă echipă de la Academia Hagi, într-o partidă reușită. Am fost mulțumit de evoluția mea din competiție. Am început să joc fotbal de la doi ani și jumătate și îmi place foarte mult. Pregătirea la Academia Hagi se desfășoară foarte bine, colegii sunt talentați. Încercăm să jucăm cât mai bine și să obținem cele mai bune rezultate. Avem multe victorii obținute până acum. Jucătorii mei favoriți sunt Ronaldo, Benzema, Vinicius și Hagi, iar echipele mele favorite - Real Madrid și Farul. De la Farul îi urmăresc cu atenție pe Ionuț Larie, Alexi Pitu și Denis Alibec. În viitor, îmi doresc să joc la Farul și la Real Madrid. Mă descurc foarte bine și la școală“, a declarat Nicolas Bejan, pentru Farul TV.
 
„A fost bine în turneu, am marcat 20 de goluri, dar puteam să mai marchez. Am jucat bine și nu am avut emoții. Joc fotbal de la patru ani. Îmi place foarte mult acest sport. M-am acomodat la fotbal. Îmi place cum joacă Benzema, e foarte bun. Echipa mea favorită e Real Madrid. Vin la meciurile echipei mari a Farului și îi încurajez pe jucători. Copil de mingi încă nu am fost. Jucătorul meu preferat de la Farul este Louis Munteanu. Mă înțeleg bine cu colegii și ne dorim să obținem rezultate bune. Visul meu e să ajung la Real Madrid“, a spus și Eric Monea, conform sursei citate.   
     

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Academia Hagi și capturi Farul TV
 
Citește și:
 
Eric Luncan, cel mai bun portar la turneul „Gheorghe Ola“. Puștiul de opt ani e cu ochii pe Marian Aioani. „Îmi place foarte mult fotbalulׅ“
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii