Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 30 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei medalii pentru Academia Hagi în ultimele trei categorii ale Trofeului „Iosif Bukossi“ (GALERIE FOTO)

ro

30 Jun, 2025 12:17 382 Marime text


După șase zile de întreceri spectaculoase, ediția 2025 a „Trofeului Iosif Bukkosi“, găzduit de complexul Academiei Hagi, de la Ovidiu, a ajuns la final.
 
Prima dată turneul și-a derulat întrecerile categoriilor 2013, 2014 și 2015, iar apoi s-au desfășurat confruntările categoriilor 2016, 2017 și 2018.
 
La aceste ultime trei secțiuni, campioanele ediției 2025 au fost Gloria Bistrița 2016, Academia Hagi Albastru 2017 și Academia Hagi Alb 2018.
 
Academia Hagi Albastru 2017, pregătită de Andrei Apostolache, a câștigat la pas finala mare contra Luceafărului Tr. Severin (6-1), luându-și revanșa după înfrângerea suferită în faţa gorjenilor în faza grupelor. Bronzul Categoriei 2017 a revenit Academiei Hagi Alb 2017 (antrenor Andrei Apostolache).
 
Academia Hagi Alb 2018, echipă antrenată de Marian Caras, a trecut prin emoțiile loviturilor de departajare pentru a se încorona campioană.
 
Academia Hagi Alb 2016 (antrenor Cosmin Maxim) s-a mulțumit în cele din urmă cu bronzul Categoriei 2016, după ce a dispus la lovituri de departajare, în finala mică, de Sportul Tulcea.
 
După încheierea tuturor partidelor a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia organizatorilor au oferit laureatelor cupe, diplome și medalii.

 
Festivitatea de premiere a "Trofeului Iosif Bükkösi" a fost de oficiată de Costin Mega (director marketing Academia Hagi), Ciprian Micu (director coordonator 10-12 ani Academia Hagi) și Claudiu Moraru (director coordonator 6-9 ani Academia Hagi).
 
Program Categoria 2016

Ziua 1

Kids Sport Lehliu - Gloria Bistrița 0-18 (Grupa B)
ISport Vâlcea - Academia Hagi Albastru 5-5 (Grupa A) - au marcat: Luca Larie, Dimitrie Băiceanu, Eric Bonciu, Rayan Memet, Noah Linguriță

Luceafărul Tr. Severin - FC Argeș Violet 1-4 (Grupa B)
Sportul Tulcea - FC Argeș Alb 0-3 (Grupa A)
FC Argeș Alb - ISport Vâlcea 4-0 (Grupa A)
New Stars București - Sportul Tulcea 0-8 (Grupa A)
FC Argeș Violet - Kids Sport Lehliu 3-0 (Grupa B)
Academia Hagi Alb - Luceafărul Tr. Severin 5-0 (Grupa B) - au marcat: Bogdan Ineluș, Ștefan Babuș, Matei Nițescu, Constantin Anagnoste, Damian Tudosoiu
 
Ziua 2

ISport Vâlcea - New Stars București 3-6 (Grupa A)
Academia Hagi Albastru - FC Argeș Alb 2-6 (Grupa A) - au marcat: Luca Larie, Noah Linguriță
Kids Sport Lehliu - Academia Hagi Alb 0-3 (Grupa B)
Gloria Bistrița - FC Argeș Violet 6-2 (Grupa B)
Academia Hagi Albastru - New Stars București 6-1 (Grupa A) - au marcat: Eric Bonciu 3, Noah Linguriță 2, Rayan Memet
Sportul Tulcea - ISport Vâlcea 6-4 (Grupa A)
Academia Hagi Alb - Gloria Bistrița 4-5 (Grupa B) - au marcat: Ștefan Babuș, Damian Teglas, Rareș Popa, Matei Nițescu
Luceafărul Tr. Severin - Kids Sport Lehliu 3-0 (Grupa B)
 
Ziua 3

Academia Hagi Albastru - Sportul Tulcea 3-3 (Grupa A) - au marcat: Eric Bonciu 2, Dimitrie Băiceanu
FC Argeș Alb - New Stars București 7-0 (Grupa A)
Gloria Bistrița - Luceafărul Tr. Severin 6-3 (Grupa B)
FC Argeș Violet - Academia Hagi Alb 2-5 (Grupa B) - au marcat: Ștefan Babuș 2, Constantin Anagnoste, Bogdan Ineluș, Rareș Popa
 
Clasament final Grupa A: 1.FC Argeș Alb 12p, 2.Sportul Tulcea 7p, 3.Academia Hagi Albastru 5p, 4.New Stars București 3p, 5.ISport Vâlcea 1p.
 
Clasament final Grupa B: 1.Gloria Bistrița 12p, 2.Academia Hagi Alb 9p, 3.FC Argeș Violet 6p, 4.Luceafărul Tr. Severin 3p, 5.Kids Sport Lehliu 0p.
 
Locurile 9-10: ISport Vâlcea (5A) - Kids Sport Lehliu (5B) 3-0
Locurile 7-8: New Stars București (4A) - Luceafărul Tr. Severin (4B) 1-1, 4-2 d.pen.
Locurile 5-6: Academia Hagi Albastru (3A) - FC Arges Violet (3B) 4-4, 5-6 d.pen. - au marcat: Iustin Anghel, Noah Linguriță, Eric Bonciu, Dimitrie Băiceanu
Locurile 3-4: Sportul Tulcea (2A) - Academia Hagi Alb (2B) 3-3, 5-6 d.pen. - au marcat: Ștefan Babuș, Nicholas Ichim, Damian Teglaș. Au transformat la penalty-uri: Bogdan Ineluș, Denis Manu, Matei Nițescu
Locurile 1-2: FC Argeș Alb (1A) - Gloria Bistrița (1B) 0-2
 
Program Categoria 2017
 
Ziua 1

Academia Hagi Alb - Luceafărul Tr. Severin 2-4 (Grupa A) - au marcat: Nicolas Bădălău 2
Sportul Tulcea - Kids Sport Lehliu 11-1 (Grupa B)
Intergalaxy București - Tigrii Team Sibiu 5-5 (Grupa A)
Academia Hagi Albastru - ISport Vâlcea 6-1 (Grupa B) - au marcat: Fabian Măgureanu 2, Cristian Anghel 2, Stefano Berruero, Alan Omer
Academia Hagi Alb - Tigrii Team Sibiu 4-1 (Grupa A) - au marcat: Nicolas Bădălău, Albert Telehoi, Matei Tesleanu, Matei Mănăștureanu
Sportul Tulcea - ISport Vâlcea 0-5 (Grupa B)
Intergalaxy București - Luceafărul Tr. Severin 3-0 (Grupa A)
Academia Hagi Albastru - Kids Sport Lehliu 20-2 (Grupa B) - au marcat: Cristian Anghel 5, Fabian Măgureanu 4, Alan Omer 4, Constantin Marcu 4, Stefano Berruero 3
 
Ziua 2

Academia Hagi Alb - Intergalaxy București 5-4 (Grupa A)
Sportul Tulcea - Academia Hagi Albastru 1-4 (Grupa B)
Tigrii Team Sibiu - Luceafărul Tr. Severin 1-3 (Grupa A)
ISport Vâlcea - Kids Sport Lehliu 7-0 (Grupa B)
 
Clasament final Grupa A:  1.Luceafărul Tr. Severin 6p, 2.Academia Hagi Alb 6p, 3.Intergalaxy București 4p, 4.Tigrii Team Sibiu 1p.
 
Clasament final Grupa B: 1.Academia Hagi Albastru 9p, 2.ISport Vâlcea 6p, 3.Sportul Tulcea 3p, 4.Kids Sport Lehliu 0p.
 
Locurile 5-8: Tigrii Team Sibiu (4A) - Sportul Tulcea (3B) 4-0
Locurile 5-8: Intergalax București (3A) - Kids Sport Lehliu (4B) 7-0
Semifinala: Academia Hagi Alb (2A) - Academia Hagi Albastru (1B) 2-8 - au marcat: Matei Mănăștureanu, Matei Tesleanu / Fabian Măgureanu 3, Cristian Anghel 2, Constantin Marcu 2, Alan Omer
Semifinala: Luceafărul Tr. Severin (1A) - ISport Vâlcea (2B) 3-2
 
Ziua 3

Locurile 7-8: Sportul Tulcea - Kids Sport Lehliu 5-2
Locurile 5-6: Tigrii Team Sibiu - Intergalax București 2-2, 2-4 d.pen.
ora 10.20 - Locurile 3-4: Academia Hagi Alb - ISport Vâlcea 2-0 - au marcat: Nicolas Bădălău, Matei Teslean 
Locurile 1-2: Academia Hagi Albastru - Luceafărul Tr. Severin 6-1 - au marcat: Cristian Anghel 2, Fabian Măgureanu, Stefano Berruero, Alan Omer, Constantin Marcu
 
Program Categoria 2018
 
Ziua 1

Academia Hagi Alb - ISport Vâlcea 2-3 (Grupa A) - a marcat: Yanis Ilina 2
Intergalaxy București I - Academia Hagi Albastru 14-1 (Grupa B) - a marcat: Ianis Ștefan
Intergalaxy București II - Kids Sport Lehliu 3-0 (Grupa A)
Astera București - Luceafărul Tr. Severin 4-1 (Grupa B)
Academia Hagi Alb - Kids Sport Lehliu 12-2 (Grupa A) - au marcat: Yanis Ilina 5, Andrei Latu 2, David Belu 2, Eric Herbst, Matias Iliescu, Raul Duțu
Intergalaxy București I - Luceafărul Tr. Severin 9-2 (Grupa B)
Intergalaxy București II - ISport Vâlcea 0-9 (Grupa A)
Astera București - Academia Hagi Albastru 7-3 (Grupa B) - au marcat: Ianis Raftu 2, Yanis Strîmbu
 
Ziua 2

Academia Hagi Alb - Intergalaxy București II 17-0 (Grupa A) - au marcat: Yanis Ilina 4, David Belu 4, Dominic Popa 3, Eric Herbst 3, Raul Duțu, Ștefan Iordan, Andrei Latu
Intergalaxy București I - Astera București 3-5 (Grupa B)
Kids Sport Lehliu - ISport Vâlcea 1-3 (Grupa A)
Luceafărul Tr. Severin - Academia Hagi Albastru 2-3 (Grupa B) - au marcat: Ianis Ștefan 2, Ianis Raftu
 
Clasament final Grupa A: 1.ISport Vâlcea 9p, 2.Academia Hagi Alb 6p, 3.Intergalaxy București II 3p, 4.Kids Sport Lehliu 0p.
 
Clasament final Grupa B: 1.Astera București 9p, 2.Intergalaxy București I 6p, 3. Academia Hagi Albastru 3p, 4.Luceafărul Tr. Severin 0p.
 
Locurile 5-8: Kids Sport Lehliu (4A) - Academia Hagi Albastru (3B) 3-1 - a marcat: Alexandru Fălina
Locurile 5-8: Intergalaxy București II (3A) - Luceafărul Tr. Severin (4B) 1-5
Semifinala: Academia Hagi Alb (2A) - Astera București (1B) 5-2 - au marcat: Yanis Ilina 4, Eric Herbst
Semifinala: ISport Vâlcea (1A) - Intergalaxy București I (2B) 4-8
 
Ziua 3

Locurile 7-8: Academia Hagi Albastru - Intergalaxy București II 4-2 - au marcat: Matei Florescu 2, Alexandru Fălină, Ianis Ștefan
Locurile 5-6: Kids Sport Lehliu - Luceafărul Tr. Severin 3-1
Locurile 3-4: Astera București - ISport Vâlcea 3-4
Locurile 1-2: Academia Hagi Alb - Intergalaxy București I 1-1, 4-3 d.pen. - a marcat: Yanis Ilina. Au transformat la penalty-uri: Yanis Ilina, David Belu, Raul Duțu.
 
Lotul echipei Academia Hagi Alb 2016, care a participat la "Trofeul Iosif Bükkösi" 2025: Vlad Brînză, Ahmet Komurcu, Matei Sava - portari; Denis Manu, Bogdan Ineluș, Damian Teglaș, Damian Todosoiu, Nicolas Ichim, Constantin Anagnoste, Patrick Veliciu, Matei Nițescu, Ștefan Babuș, Rareș Popa - jucători de câmp. Antrenor: Cosmin Maxim. Director coordonator: Claudiu Moraru.
 
Lotul echipei Academia Hagi Albastru 2016: Vlad Brînză, Ahmet Komurcu, Matei Sava - portari; Alexandru Hagi, Luca Larie, Robert Grigorenco, Iustin Anghel, Rayan Memet, Eric Bonciu, Dimitrie Băiceanu - jucători de câmp. Antrenor: Cosmin Maxim. Director coordonator: Claudiu Moraru.
 
Lotul Academiei Hagi Alb 2017:
Luca Năstăsie - portar; Nicolas Bădălău, Andreas Bejan, Matei Tesleanu, Tudor Safta, Matei Mănăștureanu, Albert Telehoi - jucători de câmp. Antrenor: Andrei Apostolache. Director Coordonator: Claudiu Moraru.
 
Lotul Academiei Hagi Albastru 2017: Ștefan Planton - portar; Stefano Berruero, Alan Omer, Cristian Anghel, Fabian Măgureanu, Constantin Marcu - jucători de câmp. Antrenor: Andrei Apostolache. Director Coordonator: Claudiu Moraru.
 
Lotul echipei Academia Hagi 2018: Vlad Șerban - portar; Matias Iliescu, Ștefan Iordan, Raul Duțu, David Belu, Eric Herbst, Dominic Popa, Andrei Latu, Yanis Ilina - jucători de câmp. Antrenor: Marian Caras. Director coordonator: Claudiu Moraru.
 
Lotul echipei Academia Hagi Albastru 2018: Antonio Vasile - portar; Yanis Strîmbu, Ianis Raftu, Alexandru Anagnoste, Ianis Ștefan, Victor Bucos, Alexandru Fălină, Matei Maxim, Matei Florescu - jucători de câmp. Antrenor: Marian Caras. Director coordonator: Claudiu Moraru.

Sursa foto galerie: Academia Hagi

Citește și:

Academia Hagi, argint și bronz la „Trofeul Iosif Bükkösi“ 2025. Cine s-a impus la primele trei categorii de vârstă (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii