Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:06 08 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tenis de masă Constanța Vladimir Filimon Romanescu, medaliat la Stiga Masters 2025, în Belgia (GALERIE FOTO)

ro

08 Nov, 2025 12:00 210 Marime text
  • În ultimul meci din turneu, care i-a adus prezența pe podium, micul jucător de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța l-a învins pe germanul Caspar Mayer.

Competiția de tenis de masă Stiga Masters 2025, care a reunit cei mai promițători tineri sportivi din Europa, la categoria de vârstă Under-11, la simplu feminin și masculin, s-a desfășurat în Belgia, la Blegny (Liège), iar pe podium au urcat și reprezentanții României.

Delegația tricoloră a fost formată din sportivii Bianca Toma, Vladimir Filimon Romanescu (de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța) și Denis Fonariuc și din antrenorii Bogdan Albescu și Mihai Zamfir. Toți cei trei sportivi au cucerit medalii: Bianca Toma - aur la simplu feminin, Denis Fonariuc - argint la simplu masculin, iar Vladimir Filimon Romanescu - bronz la simplu masculin.

„Aur, argint și bronz pentru sportivii români la Stiga Masters 2025! Alături de antrenorii Bogdan Albescu și Mihai Zamfir, toți tricolorii prezenți la competiția din Blegny, Belgia, au urcat pe podium și au zâmbit de pe primele locuri la final de concurs“, este mesajul Federației Române de Tenis de Masă.

Denis Fonariuc și Vladimir Filimon Romanescu au urcat pe tabloul principal până la întâlnirea directă dintre cei doi, din semifinale, în care s-au întrecut pentru locul în finală. Denis Fonariuc l-a învins pe Vladimir Filimon Romanescu, scor 3-2, iar, în cele din urmă, micul constănțean a câștigat bronzul, în urma unui meci spectaculos cu Caspar Mayer (Germania), câștigat cu 3-2.

Iată restul rezultatelor înregistrate de Vladimir Filimon Romanescu:


Sferturi

Vladimir Filimon Romanescu - Aiden Cepeda (Belgia) 3-0
 

Optimi

Vladimir Filimon Romanescu - Daniel Casquero (Spania) 3-2

Grupa A: 1. Lucas Reinberger (Franța), 2. Junde Zang (Germania), 3. Vladimir Filimon Romanescu, 4. Maksym Kononov (Ucraina), 5. Tomas Larsson (Suedia), 6. Timo Hennaut (Belgia), 7. Joel Koivumaki (Finlanda),


Vladimir Filimon Romanescu - Tomas Larsson 3-0 (11-4, 11-5, 11-9)
Vladimir Filimon Romanescu - Joel Koivumaki 3-1 (7-11, 11-5, 11-6, 14-12)
Vladimir Filimon Romanescu - Maksym Kononov 3-0 (11-3, 11-3, 11-7)
Vladimir Filimon Romanescu - Timo Hennaut 3-0 (11-8, 12-10, 11-4)
Vladimir Filimon Romanescu - Junde Zang 0-3 (13-15, 5-11, 7-11)
Vladimir Filimon Romanescu - Lucas Reinberger 0-3 (5-11, 9-11, 10-12).

Micul Vladimir poartă mai departe în sport și în tenisul de masă numele a două familii celebre, Filimon și Romanescu.


Din familia Filimon provin Viorel și Andrei, tată și fiu, primul fiind antrenor federal, fost selecționer al Naționalei feminine (calificând reprezentativa tricoloră la șase ediții ale Jocurilor Olimpice), iar Andrei este antrenor principal la echipele naționale masculină și feminină ale României.

Vladimir este băiatul lui Andrei Filimon, iar Viorel Filimon este bunicul său din partea tatălui.

De asemenea, Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă, este bunicul lui Vladimir din partea mamei. Și bunicile au o strânsă legătură cu sportul. Astfel, Mariana Filimon a fost o handbalistă de top, iar Beatrice Romanescu e un oficial important în tenisul de masă.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Tenis de masă Constanța
Vladimir Filimon - Romanescu și Șerban Rădulescu, de la LPS „Nicolae Rotaru“, campioni balcanici (GALERIE FOTO)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii