Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:38 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suporterii au manifestat aseară în Constanța pentru salvarea clubului „Primarul Mazăre” a venit la mitingul Farului (galerie foto)

ro

27 Apr, 2013 00:00 1714 Marime text
Câteva sute de suporteri de toate vârstele ai FC Farul au participat aseară, în Constanța, la un miting (autorizat) de susținere a clubului, după ce actualul finanțator, Giani Nedelcu, a anunțat că se retrage de la Farul dacă fostul patron, Gheorghe Bosînceanu, nu renunță la pretențiile sale financiare. Cei mai mulți dintre fani și-au dat întâlnire la stadion, după care au mărșăluit prin oraș, punctul final fiind sediul firmelor lui Gheorghe Bosînceanu. Prin demersul lor, suporterii încearcă să-l determine pe fostul patron să renunțe la suma pe care i-o datorează Farul. „Bosînceanu, uită-te, Farul nostru se stinge!”, „Bosule, trezește-te, Farul nostru se stinge!”, „Bosule, bosule, vino și salvează-ne!”, „Salvați Farul!”, „Ole, ole, ole, ola, să ne salvăm istoria!”, „Continuăm până ne salvăm!”, „Farul nu moare!”, „Cu Farul până la moarte!”, „În Constanța doar Farul contează!”, „Un singur gând ori o iubire / Să scape Farul azi de datorie!”, au fost câteva dintre scandările suporterilor. Pe parcursul mitingului s-au auzit și refrenele celebre de pe stadion: „Totdeauna vom fi / Pentru Farul prezenți / Să-i încurajăm pe băieți”, „Că-i senin, e vânt sau ploaie / La stadion ne adunăm / Să vedem meciul cel mare / Forza Farul să strigăm!”, „Ș-avem o echipă mare / O știe toată lumea / Că ea Farul se numește / Și este din Constanța”, „Tu Farul pentru mine / Ești unica iubire / Te voi susține oriunde vei juca”.

Are cinci ani, dar e topit după Farul

Alături de fani a fost prezent și unul dintre jucătorii Farului, portarul Vlad Neagu, care a declarat: „Le mulțumim acestor băieți minunați pentru inițiativa lor. Au arătat că sunt suporteri adevărați. Clubul traversează un moment greu, iar Gheorghe Bosînceanu ar trebui să înțeleagă situația”. „Vrem ca fostul patron să renunțe la hârtia de creditare a clubului. Dacă Farul se va desființa, oricum pierde banii. Nu m-am așteptat niciodată ca echipa să ajungă într-o asemenea situație dificilă. Dacă nu se intervine de urgență, clubul va muri. Am înțeles că unele firme s-au arătat interesate să investească la Farul, însă în calea lor stă protocolul. Noi mai mult de atât nu putem face. Sperăm ca Farul să fie salvat”, a spus unul dintre suporteri, Antonio Șatran. Un alt fan înfocat, Gabi Sandea, a venit la miting cu băiețelul său de cinci ani, Alex, pe care l-a purtat pe umeri. „Fiul meu a crescut la 50 de metri de stadion, în familie de fariști și așa va rămâne. Sperăm ca actualul finanțator să cadă de acord cu fostul patron. Însă, pentru ca lucrurile să meagă bine la club, e nevoie și de ajutorul autorităților locale”, a arătat Gabi Sandea.

„Dom primar, salvați Farul!”

Un moment care a produs veselie printre suporteri a fost sosirea alături de ei a unui personaj pitoresc, și el fan al Farului, care aducea, ca vestimentație, cu primarul Radu Mazăre. Suporterul purta o beretă roșie, ochelari de soare, o cămașă de camuflaj cu inscripția „Poliția Militară” pe mânecă, iar la gât avea agățat, pe post de lănțișor, un glonte. „A venit dom primar!” ori „Dom primar, salvați Farul!”, râdeau băieții. Pe traseul pe care s-au deplasat participanții la miting, dar și în alte zone din oraș, abundă inscripții de genul „Iubim doar Farul”, „Fără Farul noi nu existăm”, „Doar Farul”, „Farul este religia mea”, „Salvați Farul”, dar și mesaje de sensibilizare adresate fostului finanțator al clubului.

Următorul miting va fi peste două săptămâni

Mitingul a fost autorizat să dureze până la ora 21.00, însă, în jurul orei 20.00, fanii au încetat acțiunea, retrăgându-se de la sediul lui Gheorghe Bosînceanu, cu atât mai mult cu cât nu au putut vorbi cu el, întrucât nu era acolo. Fanii au anunțat însă că vor continua acțiunile până când situația se va rezolva, iar, alături de fostul patron al Farului, pe lista „colindaților” va fi înscrisă și Primăria Constanța. Potrivit reprezentanților Asociației Suporterilor Farul, următorul miting va fi peste două săptămâni, iar, dacă lucrurile nu vor intra în normal, fanii vor manifesta în Constanța în fiecare săptămână, iar apoi în fiecare zi. „Trebuia să ne facem auziți. Acțiunea noastră a avut ecou în rândul constănțenilor pe care i-am întâlni pe traseu”, au precizat fanii. Pe finalul mitingului, suporterii au avut însă probleme cu un câine, care trăgea cu încăpățânare de un banner, amenințând să-l rupă. Până la urmă, fanii au scos nevătămată inscripția din colții dulăului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii