Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:26 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Succes obținut în inferioritate numerică Viitorul, victorie mare la Iași, cu o dublă de senzație a lui Alibec

ro

16 Apr, 2013 00:00 950 Marime text
FC Viitorul Constanța a realizat o victorie deosebit de importantă aseară, în etapa 26-a a Ligii 1 la fotbal, pe terenul lui CSMS Iași, contracandidată la evitarea retrogradării. Oaspeții s-au impus cu 2-1 (Alibec 68, 85 / Milea 43), iar în timpul partidei au avut și o bară, prin Dică, la 0-0, în minutul 33. Alibec a marcat al cincilea său gol în acest sezon, aflându-se la prima dublă în Liga 1. Pe lângă cele cinci goluri, Denis mai are în campionatul de față trei pase de gol şi trei penalty-uri obţinute. Pentru Viitorul, victoria a venit la țanc. Constănţenii nu mai câştigaseră în Liga 1 de pe 29 octombrie 2013, când învingeau cu 2-0 Pandurii Tg. Jiu. După acea victorie, au urmat 12 partide în care elevii lui Cătălin Anghel nu au cunoscut gustul succesului: șapte remize şi cinci înfrângeri. Până aseară, Viitorul obținuse în 2013 doar trei puncte. Formația constănțeană de la Iași a fost: Buzbuchi - Bălaşa, Bejan, Larie, Toşca - A. Lazăr, Benzar - Târnovan (78 Cârstocea), Dică (78 Cristocea), Chiţu (89 Vaștag) - Alibec. Succesul este cu atât mai important cu cât a fost obținut în inferioritate numerică, Lazăr văzând cartonașul roșu (pentru două galbene), în minutul 77.

Câștigă cu 3-0 contra Rapidului?

În urma acestei victorii, Viitorul ocupă locul 13, cu 27 de puncte, iar în etapa viitoare întâlnește Rapidul la Constanța, sâmbătă, însă giuleștenii au anunțat că s-ar putea să nu se prezinte la meci, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă. La auzul acestei vești, patronul Stelei, Gigi Becali, a spus: „Le dau eu prime jucătorilor Rapidului ca să nu se prezinte și să câștige Viitorul. Vreau să-l ajut pe nașul meu, Hagi”.

Sursa foto: gsp.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii