Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:08 19 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sub ochii prinţului William şi ai ducesei Kate Performanţă istorică pentru Simona Halep la Wimbledon

ro

03 Jul, 2014 00:00 1445 Marime text
Senzaţionala Simona Halep s-a calificat, ieri, în semifinale la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, realizând o performanţă istorică pentru România. Constănţeanca de numai 22 de ani a devenit prima jucătoare de tenis din ţara noastră care atinge penultimul act al întrecerii londoneze, doborând recordul Virginiei Ruzici, actualul ei manager, care se calificase în două rânduri în sferturi, în anii 1972 şi 1976. Aflată pe locul 3 în clasamentul mondial şi rămasă principala favorită la Wimbledon, Simona s-a calificat în semifinale după victoria de ieri din meciul cu Sabine Lisicki, din Germania, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19, finalistă anul trecut în competiţie.
Halep a făcut o nouă demonstraţie de putere mentală, impunându-se cu 6-4, 6-0, în doar în 57 de minute, după ce a fost condusă cu 3-0 şi 4-1 în primul set! „Am început mai greu, dar mi-am revenit pe parcurs, jucând apoi cel mai bun tenis al meu. Atmosfera a fost incredibilă (n.r. meciul s-a disputat pe terenul central). Secretul meu? Încrederea mare şi faptul că mă bucur de fiecare meci. Joc de plăcere şi iubesc tenisul“, a declarat Simona după meci. La partidă au asistat şi doi reprezentanţi ai Casei Regale a Angliei, prinţul William şi ducesa Kate. Pentru calificarea în semifinale, sportiva constănţeană va primi 440.000 de lire sterline şi 780 de puncte WTA.
În penultimul act, Halep se va duela, astăzi, cu Eugenie Bouchard (Canada, nr. 13), care a eliminat-o în sferturi pe Angelique Kerber (Germania, nr. 9), cu 6-3, 6-4. Digi Sport 1 anunţat că va transmite meciul în direct de la ora 17.00. Dacă va atinge finala, Simona va urca pe locul 2 în clasamentul mondial. Cealaltă semifinală (ora 15.00, Digi Sport 1) este Lucie Safarova (Cehia, nr. 23) - Petra Kvitova (Cehia, nr. 6). Safarova a trecut de Ekaterina Makarova (Rusia, nr. 22), cu 6-3, 6-1, în vreme ce Kvitova a eliminat-o pe Barbora Zahlavova Strykova (Cehia).    

Tecău, eliminat la dublu masculin

Celălalt constănţean prezent la  Wimbledon, Horia Tecău, a pierdut, ieri, în optimi la dublu masculin, unde joacă alături de olandezul Jean-Julien Rojer. Cei doi, favoriţii 11, au fost învinşi de cuplul cap de serie numărul 5, Leander Paes / Radek Stepanek (India / Cehia), scor 6-4, 6-7, 6-4, 7-5.

Ti-a placut articolul?

Comentarii