Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:24 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. SSC Farul - U Cluj, miercuri, la Constanţa Petre Grigoraş - „Aşteptăm cât mai mulţi spectatori la meci!”

ro

09 Oct, 2018 15:40 3652 Marime text
Stadionul „Farul“ din Constanţa găzduieşte, miercuri, 10 octombrie, de la ora 16.00, partida dintre SSC Farul şi U Cluj, din etapa a 11-a a Ligii a 2-a.

Acest meci este primul susţinut de formaţia de pe litoral pe arena din strada Primăverii în Liga a 2-a, „marinarii“ revenind cu acest prilej acasă, după ce au jucat până acum în acest sezon meciurile considerate pe teren propriu la Ovidiu, la Călăraşi şi la Techirghiol.

Reîntoarcerea acasă coincide cu un derby de tradiţie al fotbalului românesc. Mă bucur că evoluăm pe Farul, chiar dacă suprafaţa de joc nu e foarte bună, dar e important că vom avea suporterii alături în număr mult mai mare decât la Techirghiol. Vom avea un meci foarte greu, deşi oaspeţii nu au avut evoluţii extraordinare în deplasare. U Cluj are intenţii de promovare, lot de jucători şi condiţii foarte bune. La noi se ştie situaţia, echipa s-a scăldat în ape tulburi o perioadă, iar pregătirea şi efectivul de jucători au suferit. În plus, avem şi probleme de lot, la această partidă lipsindu-ne cinci jucători importanţi, Moise, Doumbia (suspendaţi), Lamine, Fotescu şi Iani (accidentaţi). Situaţia nu ne vonvine, dar vom face tot posibilul să câştigăm, bazându-ne şi pe sprijinul publicului. Aştreptăm cât mai mulţi spectatori la meci, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul SSC Farul.

Biletele de intrare la meci costă 10 lei şi se pot achiziționa de la partenerii Eventim (benzinăriile OMV, rețeaua Cărturești, librăriile Humanitas, rețeaua Vodafone), precum și, în ziua meciului, de la stadion.

Etapa începe astăzi, cu meciurile Acadermica Clinceni - Pandurii Tg. Jiu (ora 16.00) şi Petrolul Ploieşti - Luceafărul Oradea (ora 19.30), continuând mâine, când, în afară de partida de la Constanţa, mai sunt programate confruntările: Sportul Snagov - CS Baloteşti (ora 11.00), ACS Poli Timişoara - Chindia Târgovişte, Ripensia Timişoara - Energeticianul, UTA - Metaloglobus Bucureşti, Daco-Getica Bucureşti - Aerostar Bacău, Dacia Unirea Brăila - ASU Poli Timişoara (de la ora 15.00) şi CS Mioveni - FC Argeş (ora 19.30).   

Clasament: 1. Snagov - 24p, 2. Clinceni - 21p, 3. FC Argeș - 21p, 4. Chindia - 20p, 5. Petrolul - 19p, 6. Mioveni - 19p, 7. Pandurii - 18p, 8. U. Cluj - 17p, 9. Energeticianul - 16p, 10. UTA - 16p, 11. ASU Poli - 14p, 12. Metaloglobus - 14p, 13. Daco-Getica - 11p, 14. SSC Farul - 9p, 15. Luceafărul - 9p, 16. Ripensia - 8p, 17. Balotești - 8p, 18. Aerostar - 7p, 19. ACS Poli - 5p, 20. Dacia Unirea - 4p.
  
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menținere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.

Petre Grigoraş a spus că, de la revenirea sa la echipă, a încercat să îmbunătăţească factorul fizic (deficitar), moralul fotbaliştilor şi organizarea jocului.

Exceptând meciul de la Târgovişte, când venisem de două zile la echipă, în celelalte două meciuri s-a văzut o îmbunătăţire. Am avut o victorie fără gol primit (după ce, până atunci, SSC Farul primise multe goluri), iar la Timişoara ne-am prezentat bine ca atitudine, deşi am jucat în zece oameni din minutul 2. Sperăm să adunăm cât mai multe puncte până la finele turului, iar în retur echipa să arate mult schimbată în bine, a arătat Petre Grigoraş, care a remarcat debutul pozitiv al lui Mbaka (la Timişoara) şi evoluţiile apreciate ale tânărului portar Mihai Popa din cele două meciuri în care acesta a jucat.    

Petre Grigoraş a salutat cooptarea în staff-ul clubului, ca manager sportiv, a lui Ionel Dănciulescu.

Orice lucru care vine pentru a îmbunătăţi bunul mers al echipei este benefic. Ionel Dănciulescu este un nume extrem de cunoscut în fotbalul românesc, nu numai ca fost mare jucător, ci şi ca oficial de club. Un conducător care tot timpul a fost alături de antrenori şi de jucători. Vine cu o experienţă mare şi sunt convins că ne va ajuta, atât echipa, cât şi staff-ul trehnic. Îl aştept cu mare drag. Am avut şi o scurtă întâlnire, iar de acum încolo îl vom vedea alături de echipă. Îi spunem bun venit în familia Farului şi aşteptăm să formăm o echipă care să dea rezultate pe termen scurt.   

UPDATE:

În cele două meciuri jucate ieri s-au înregistrat rezultatele: Acadermica Clinceni - Pandurii Tg. Jiu 4-1 şi Petrolul Ploieşti - Luceafărul Oradea 6-2.

În urma acestor rezultate, clasamentul arată astfel: 1. Clinceni - 24p, 2. Snagov - 24p, 3. Petrolul - 22p, 4. FC Argeș - 21p, 5. Chindia - 20p, 6. Mioveni - 19p, 7. Pandurii - 18p, 8. U. Cluj - 17p, 9. Energeticianul - 16p, 10. UTA - 16p, 11. ASU Poli - 14p, 12. Metaloglobus - 14p, 13. Daco-Getica - 11p, 14. SSC Farul - 9p, 15. Luceafărul - 9p, 16. Ripensia - 8p, 17. Balotești - 8p, 18. Aerostar - 7p, 19. ACS Poli - 5p, 20. Dacia Unirea - 4p.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii