Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:47 20 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SSC Farul se reuneşte astăzi. S-a discutat despre încheierea contractului antrenorului Petre Grigoraş. Posibili înlocuitori

ro

25 Jun, 2018 00:00 4045 Marime text
Fotbaliştii de la SSC Farul Constanţa, formaţie nou-promovată în Liga a 2-a, revin astăzi din vacanţă. Reunirea lotului a fost programată la ora 17.00, la stadionul „Farul“.
 
Din câte se pare, antrenorul principal Petre Grigoraş nu va mai continua la echipă, tehnicianul confirmând că a fost chemat la o discuţie de trei membri ai Consiliului Director, care au vorbit cu el despre încheierea contractului. În această situaţie, antrenamentul de astăzi al echipei e posibil să nu fie condus de Grigoraş. Printre posibilii înlocuitori ai tehnicianului de 53 de ani pe banca SSC Farul s-ar număra Claudiu Niculescu, Gigi Mulţescu, Laurenţiu Roşu sau Marius Baciu, ultimul aflându-se, potrivit informaţiilor noastre, în pole-position.

În ce priveşte conducerea SSC Farul, preşedintele Consiliului Director, Erkal Memet, şi preşedintele executiv, Adrian Pitu, şi-au dat demisia, după cum la club nu mai este nici Tiberiu Curt, fost manager.  

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii