Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SSC Farul. Accidentarea care a dat fiori. Ambulanţa pe teren! Câte zile de pauză va avea Yeboah Twumasi după lovitura încasată (galerie foto)

ro

26 Nov, 2018 00:00 2893 Marime text
În minutul 22 al meciului SSC Farul Constanţa - Dacia Unirea Brăila 2-0, jucat sâmbătă, la Constanţa, în etapa a 18-a a Ligii a 2-a, s-a petrecut un eveniment nefericit, o accidentare serioasă, în urma căreia unul dintre fotbaliştii gazdelor, Yeboah Twumasi, a ajuns la spital.

Stoperul SSC Farul s-a lovit cap în cap cu un adversar, Ben Abda Hamza. Ambii jucători s-au prăbuşit, însă lovitura încasată de Twumasi a fost mai puternică. Accidentarea sa a dat fiori celor de pe gazon, de pe băncile tehnice şi din tribună. A fost nevoie de intervenţia ambulanţei, care a intrat pe teren până la locul accidentării, în careul oaspeţilor. Fotbalistul SSC Farul a fost urcat pe targă şi dus la spital, pentru examene medicale amănunţite. Din fericire, lucrurile nu au fost grave, iar, după câteva ore, Twumasi a părăsit spitalul. „Ne bucurăm că jucătorul e bine. Investigaţiile medicale nu au evidenţiat nimic grav. Twumasi a petrecut în jur de trei ore la spital, după care a fost externat. Pe teren, nu şi-a pierdut cunoştinţa. A acuzat dureri la cap şi cervicale. Va avea repaus de la antrenamente până miercuri (n.r. 28 noiembrie). Vom vedea dacă va fi inclus în lotul cu care vom aborda cele două partide de săptămână viitoare (n.r. aceasta), de la Timişoara, miercuri cu Ripensia şi sâmbătă cu ACS Poli, în ideea că poate ne vom putea baza pe el la a doua confruntare“, a declarat Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul. „Colegul nostru se simte bine, nu sunt implicaţii serioase. Mulţumim pentru susţinere!“, a fost şi mesajul de pe pagina de Facebook a clubului. 

De ce se temea Grigoraş

Victoria de sâmbătă, a şasea din acest campionat, a scos momentan echipa constănţeană din zona retrogradării, SSC Farul urcând de pe locul 16 pe 14. „Marinarii“ au acumulat 19 puncte, după şase victorii, un egal şi 11 înfrângeri în 18 partide, golaveraj 28-37. „Aşa cum mă aşteptam, am avut un joc mult mai greu decât credeau unii. Eu ştiu că, de ani întregi, există o luptă între Brăila şi Constanţa. Indiferent de locurile ocupate în clasament, sunt ambiţii mari. Văzusem câteva jocuri ale lor. Să-i înscrii două goluri Petrolului şi să învingi Daco-Getica, echipă care pe noi ne-a tăvălit rău de tot, nu e puţin lucru. Dacia Unirea joacă fără presiune şi are jucători buni (câţiva dintre ei chiar interesanţi). Ştiam că încearcă să joace fotbal, neavând nimic de pierdut. Mă temeam ca nu cumva echipa noastră să trateze meciul uşor. Mă bucur însă că băieţii au reacţionat bine. După ocazia din primul minut a oaspeţilor, am avut, aşa, un declic. Ne-am creat mai multe situaţii, iar la pauză putea fi un scor şi mai mare“, a precizat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.

„O victorie absolut meritată“

Tehnicianul a remarcat şi evoluţia de după pauză a echipei sale. „În repriza a doua, am reuşit să mai înscriem, am făcut şi puţin spectacol, în ciuda terenului destul de greu. Au fost mai multe momente în care echipa a jucat din una, maximum două atingeri şi au fost ocazii destul de multe. Mi-a plăcut. A fost o victorie absolut meritată, dar am întâlnit un adversar arţăgos, care ne-a pus şi el ceva probleme, ne-a solicitat destul de mult. Mă bucur că am legat două victorii şi ne-am îndreptat puţin şi golaverajul. Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor“, a mai spus Grigoraş.

„Dacă vom câştiga, va fi de la Dumnezeu“

Dacia Unirea Brăila traversează momente dificile, din pricina problemelor financiare, iar la Constanţa a venit în ziua meciului! „Am întâlnit un adversar foarte dificil, care ne-a pus probleme mari. La noi la club e o situaţie dificilă, ne-am deplasat la Constanţa în ziua meciului. A fost o zi foarte grea. Îmi felicit însă jucătorii pentru felul în care s-au dăruit să câştige fiecare duel în parte. Nu am ce să le reproşez. Le-am spus de la început că scorul nu mă interesează şi că, dacă vom face un egal, trebuie să fim foarte fericiţi, iar dacă vom câştiga, va fi de la Dumnezeu. Se vede că la Farul lucrurile merg spre bine, ţinând cont de problemele cu care s-a confruntat. Are un lot de jucători bun, un antrenor bun, plus pe Ciprian (n.r. Marica), pe care îl apreciez foarte mult pentru efortul pe care îl face. Cu siguranţă, va ajuta şi va avea performanţe mult mai mari decât cele actuale ale echipei. Sper ca, având şi sprijinul autorităţilor locale, Farul să revină în elita fotbalului românesc. Nouă ne trebuie cel puţin şase - şapte jucători. Am numai copii. Azi (n.r. sâmbătă), pe foaia de joc am avut 11 jucători Under-21. Iar ceilalţi nu au mai mult de 23 - 24 de ani. S-a format un nucleu, dar ne trebuie şi jucători cu experienţă, care să facă diferenţa. Nu poţi face performanţă numai cu juniori. Îi apreciez, sunt fotbalişti de calitate, dar trebuie pregătiţi bine, din toate punctele de vedere, şi aşteptaţi puţin“, a arătat şi antrenorul Daciei Unirea Brăila, Florentin Petre.  
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa) şi ZIUA de Constanţa        
  
Citeşte şi:
 
Imagini de la eveniment SSC Farul Constanța a trecut în Liga a 2-a și de Dacia Unirea Brăila. „Marinarii“ au ieșit din zona retrogradării (galerie foto + video)
 
UPDATE. Imagini de la eveniment Fotbalist de la SSC Farul Constanța, transportat cu salvarea la spital (galerie foto + video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii