Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:23 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soţia şi copiii l-au rugat, plângând, să se oprească Nici preşedintele Federaţiei Române de Fotbal nu l-a convins pe Sorin Mihăilescu să iasă din greva foamei

ro

13 Aug, 2013 00:00 4617 Marime text
De vineri, 9 august, cel mai cunoscut suporter al FC Farul a refuzat să mai mănânce în semn de protest faţă de situaţia în care a ajuns clubul constănţean

Mai mulţi fani ai „marinarilor” au intrat în greva foamei, la stadion, însă numai Sorin a început şi ziua de ieri ca protestatar. Ceilalţi fie nu au mai rezistat, fie au fost convinşi de Mihăilescu să renunţe, cum este cazul lui Andrei Boef (21 de ani, tatăl unui copil de un an), care ajunsese să aibă tensiunea 20 cu 8.

„Merg până la capăt, oricare ar fi acesta”, era hotărât Sorin (45 de ani), pe care nici familia nu a reuşit să-l înduplece să iasă din greva foamei. Soţia, Dana, şi cei doi copii, Evelina (23 de ani) şi Sorin jr. (15 ani), au venit la stadionul „Farul” şi l-au rugat cu lacrimi în ochi să se gândească la sănătatea lui şi la ei şi să se oprească. „Ţi-am admirat întotdeauna curajul şi devotamentul, însă acum ai mers prea departe”, l-a implorat, plângând, soţia sa să revină la sentimente mai bune. Dana Mihăilescu a spus că este gata să intre ea în greva foamei, numai să iasă el. Pentru Sorin însă Farul e nepreţuit astfel că, în ciuda problemelor de sănătate care au început să-i dea târcoale, şi ieri la prânz era de neîntors în hotărârea pe care a luat-o în urmă cu patru zile. Nici măcar Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, care a aflat de forma sa de protest şi l-a sunat încercând să-l convingă să renunţe, nu a avut succes. „După ce Farul dispare, nu aş mai putea să mă uit dimineaţa în oglindă ştiind că nu am făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru această echipă. Eu tot ce fac pentru Farul fac din suflet. Ştiţi că la fel procedam şi când organizam galeria României la meciurile tricolorilor de la Constanţa”, i-a răspuns Mihăilescu „Naşului”.

Susţinut de suporteri

Sorin era trist că l-a sunat Mircea Sandu de la Bucureşti şi nu l-a sunat nimeni de pe plan local, dintre cei implicaţi în soarta Farului (în vreun fel sau altul), pe el sau pe ceilalţi grevişti, să se intereseze de starea lor. Iar sănătatea lui ieri dimineaţă începuse să o ia la vale. „Mă simt foarte slăbit, mă înţeapă inima, mă doare în partea stânga a spatelui, iar capul îmi bubuie. Azi dimineaţă (n.n. - ieri), am avut tensiunea 12 cu 7 (în mod normal eu, ca fost sportiv - boxer, am 8 cu 5). Iar glicemia mi-a coborât la 73, sub valoarea normală de 80. La început, în a doua zi de grevă, am avut 114, iar ieri (n.n. - duminică), la ora 17.00, valoarea era 85. Cei de la Salvare mi-au spus că sunt suspect şi de diabet”, abia i se aude glasul lui Sorin, care, în cea mai mare parte a zilei, stă culcat în cortul amplasat în părculeţul din curtea clubului. Echipajul medical sosit ieri dimineaţă la stadion a vrut să-i dea o pastilă care să-i amelioreze durerea de cap şi eventual să-l transporte la spital, însă suporterul a refuzat, fidel hotărârii sale extreme de a nu urma niciun fel de tratament pe perioada cât se va afla în greva foamei.

Lângă Mihăilescu s-a aflat permanent Andrei Boef, liderul unei brigăzi din galeria Farului, „Baricada”. Astăzi, este programată petrecerea cu ocazia împlinirii a unui an de către copilaşul lui Andrei, care a fost botezat de Sorin Mihăilescu. Cei doi ultraşi au propus ca luarea moţului să aibă loc la stadion, la locul grevei foamei, însă această propunere nu a fost îmbrăţişată în primă fază de restul familiei. Alături de Andrei Boef, lângă Sorin Mihăilescu au venit, zi de zi, mulţi alţi suporteri fideli ai Farului ori membri ai galeriei, dar şi susţinători anonimi, din marea masă a suporterilor constănţeni. Trei dintre aceştia din urmă, Tase Cartuna (29 de ani), Andrei Popescu (29 de ani) şi Victor Constantin (25 de ani), au venit ieri, în prima parte a zilei, aducând şi două baxuri cu apă. Apă şi cafea neîndulcită consumă Sorin Mihăilescu, atât. „Vrem să facem ceva cu impact mai mare. Nu se poate ca un club precum Farul, care are o istorie strălucitoare în spate, să intre în faliment”, a spus Andrei Popescu.

„Farul e mai presus de viaţa mea”

Duminică, 11 august, Sorin Mihăilescu a semnat o declaraţie prin care a refuzat tratamentul medical. „Subsemnatul Mihăilescu Sorin Iulian declar pe propria răspundere şi în deplinătatea facultăţilor mintale că, pe data de 9 august 2013, am intrat în greva foamei, în încercarea disperată de a salva de la desfiinţare clubul pe care îl iubesc mai presus decât însăşi viaţa mea. Declar pe propria răspundere că refuz să fiu tratat în vreun fel, indiferent de starea sănătăţii mele. Accept orice investigaţie care poate demonstra că este real acest protest extrem al meu”, a menţionat Sorin în document, pe care îl ţinea în cortul de la stadion.

La închiderea ediţiei: Sorin Mihăilescu a fost dus la Urgenţă

Sorin Mihăilescu a fost dus ieri la Urgenţă Spitalului Judeţean, de 15 - 20 de suporteri, care l-au luat pe sus, întrucât i se făcuse rău şi refuza transportul la spital. „Nu mai putea să vorbească şi respira cu greutate. Nu a vrut să urce în prima ambulanţă solicitată, după ce nici Ion Barbu, nici Ion Răuţă şi nici George Curcă nu au reuşit să-l convingă. În a doua salvare l-am urcat însă noi, aproape cu forţa”, a declarat Andrei Boef, care a spus şi că fanii Farului au avut un diferend verbal cu Neculai Tănasă, preşedintele Farului. Cu această ocazie, Sorin Mihăilescu a ieşit şi el din greva foamei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SALVATI FARUL! 13 Aug, 2013 17:55 Domnule Nedelcu ,Dle.Bosanceanu si stimati alesi locali Sunt farist din anul 1980,ceea ce inseamna ca am cunoscut acest club minunat de fotbal si sub conducerea altora,mai putin a alesilor locali.Am trait bucurii ,am trait tristeti dar in ultimul timp mai multe tristeti si asta nu din cauza “performantei” ci din cauza dumneavoastra dle.Nedelcu,dle. Bosanceanu si a dumneavoastra stimati alesi locali. Ceva mai frumos ca si F.C.FARUL CONSTANTA nu exista.Interesele dumneavoastra sunt mult mai presus decat a face ceva pentru acest club minunat de fotbal,adica FARUTUL NOSTRU(asa cum numim noi faristii acest club de fotbal).Da,am spus FARUTUL NOSTRU, cu toate ca nu avem putere decizionala in cadrul clubului.Puterea noastra consta in faptul ca NOI IUBIM F.C.FARUL CONSTANTA,iubire pentru F.C.FARUL care apare la nastere si se dezvolta odata cu trecerea anilor si chiar si dupa:CU FARUL PANA LA MOARTE !Chiar si dupa moarte iubirea nu dispare.Iubirea FARUTULUI este un spirit ,un spirit viu ce ne uneste pe toti FARISTII!FITI SI DUMNEAVOASTRA UNII DINTRE NOI!FARUL=FAMILIE,SPIRIT,ECHIPA! Suntem putini faristi,dar suntem unici si acelasi timp speciali.Lasati orgoliile la o parte si haideti sa strigam cu totii:HAI FARUL!Facem spectacole in Mamaia,dam pachete la nevoiasi dar FARUTUL incet-incet se stinge.NU LASATI FARUL SA MOARA!Mai tineti cont si de sugestia celor putini dar “nebuni”. Pentru mine,pentru noi FARISTII ,F.C.FARUL CONSTANTA inseamna VIATA IAR FARA FARUL VIATA NOASTRA NU ARE SENS!NU ATENTATI LA INSASI VIATA NOASTRA! NU LASATI FARUL SA MOARA!
  • eu 12 Aug, 2013 23:02 Pacat de familia lui