Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:32 25 09 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Situație neplăcută la conferința de presă a lui Gică Hagi de după meciul cu FCSB! „E lipsă mare de respect“

ro

28 Feb, 2022 11:45 5589 Marime text
  • Nu e prima dată în acest sezon când se întâmplă așa ceva la un meci în deplasare al Farului Constanța.

Moment neplăcut la conferința de presă a lui Gică Hagi de după meciul FCSB - Farul Constanța 0-2, din etapa a 28-a a Ligii 1.

Jurnaliștii nu au fost interesați de întâlnirea cu Hagi, lucru care l-a întristat pe managerul tehnic al echipei de pe litoral, cu atât mai mult cu cât nu e prima dată când se întâmplă așa la o partidă în deplasare a Farului.

Acum a fost prezent un singur ziarist (intrat în sală în ultimul moment înaintea startului conferinței).

Totuși, Hagi a vorbit timp de un minut și șapte secunde, exprimându-și mâhnirea față de această situație.

Am venit din respect pentru televiziune, pentru că așa sunt eu educat, dar îmi pare rău că aveți lipsă de educație, lipsă de respect față de un jucător care a jucat, antrenorul unei echipe care a câștigat și nu e nimeni la conferința de presă! Îmi pare rău, acestea sunt cuvintele mele, voiam să vin să vorbim că suntem fericiți că am câștigat, dar, din păcate, asta e. Nici nu pot să am cuvinte! Dar am ajuns și aici, s-a ajuns și în postura aceasta. Nu e prima oară, am pățit-o și altă dată, la Sepsi și la Botoșani. Dar văd că trebuie să se întâmple altceva și atunci e mulțimea, toată. Îmi pare rău, din păcate e lipsă mare de respect. Dar asta e, trebuie să mă obișnuiesc, trebuie să merg înainte. Doar vă transmit că suntem fericiți că am făcut un meci mare și am câștigat. Mulțumesc!, a spus Gică Hagi.

Vizavi de această situație, gsp.ro scrie că absența jurnaliștilor ar avea legătură cu faptul că FRF și LPF au interzis reprezentanților presei să mai stea în zona mixtă de lângă sala de conferințe. Zona a fost mutată pe gazon, într-un colț al terenului Arenei Naționale, iar, ca să ajungă la sala de conferințe, ziariștii ar trebui să acolească aproape toată arena.  

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: captură Youtube (Liga Profesionistă de Fotbal)
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii