Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Amânar, întrevedere cu Andrei Talpeș, la CSM Constanța. „A venit cu sugestii și a pus în discuție idei“ (GALERIE FOTO)

ro

30 Aug, 2022 09:21 1507 Marime text
 
 
 
Fosta mare gimnastă din Constanța Simona Amânar a fost prezentă pe litoral, la noua structură sportivă, CSM Constanța, unde a purtat o discuție cu directorul clubului, Andrei Talpeș.
 

Șapte medalii olimpice și zece medalii la campionatele mondiale de gimnastică, de patru ori campioană mondială cu echipa României. Gimnasta a cărei săritură a devenit teză de doctorat și care după anul 2000, de atunci de când elementul din proba de sărituri a fost omologat de Federația Internațională, îi poartă numele.
 
Născută la Constanța, cetățean de onoare al Constanței, a doua gimnastă a României înclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci, Simona Amânar a fost alături de noi la sediul CSM Constanța. Simona Amânar a fost prezentă și la lansarea identității Clubului Sportiv Municipal Constanța prin intermediul tehnologiei, online, transmițând un mesaj pentru toți constănțenii, oamenii din sport și autorităților care au pus bazele clubului CSM Constanța.
 
Una dintre cele mai emblematice gimnaste pe care Constanța le-a dat, Simona Amânar a venit cu sugestii și a pus în discuție idei care se identifică cu strategia de dezvoltare a sportului de masă dar și a sportului de performanță pe care CSM Constanța le are în planul de implementare, idei și propuneri dezbătute alături de directorul clubului, Andrei Talpeș.
 
Mulțumim Simona pentru toată implicarea în sport și pentru toate rezultatele care au pus Constanța și România pe harta gimnasticii mondiale!, este mesajul clubului din Constanța.

 
Altfel, gruparea de pe litoral a anunțat că se fac selecții pentru grupele de băieți la baschet.
 

Dacă îți place baschetul și ești născut în anii 2006, 2007 sau 2008, te așteptăm la CSM Constanța Baschet.
 
Clubul nostru face selecții pentru grupele de băieți, Miercuri, 31 August, Ora 11.00 la Sala Sporturilor din Constanța, se arată pe pagina de Facebook a clubului.

 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii