Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:10 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi-a anunţat părinţii de pe scaunul de la frizerie Debutul istoric al lui Cristian Manea la echipa naţională a emoţionat Agigea (galerie foto)

ro

03 Jun, 2014 00:00 5240 Marime text
Comuna constănţeană este în sărbătoare, după ce un reprezentant al ei a stabilit un record însemnat la formaţia reprezentativă de fotbal a României

E sâmbătă seară, iar meciul amical România - Albania stă să înceapă. Pe măsură ce minutele se scurg, străzile din Agigea încep să se golească. Microbiştii, dar şi cei care nu sunt atât de implicaţi în relaţia cu fotbalul, se grăbesc să ocupe un loc confortabil în faţa televizorului. Nu vor să rateze în niciun chip partida în care puştiul Cristian Manea de la ei, din comună, pe care-l ştiu de când era un ţânc, urmează să debuteze, la 16 ani şi zece luni, în echipa naţională, alături de consacraţii Raţ, Marica, Chiricheş sau Tătăruşanu! Un record vechi de 86 de ani urma să cadă, iar Cristian, fotbalist la FC Viitorul, avea să devină cel mai tânăr debutant din istoria Naţionalei.

În curtea familiei Manea este agitaţie mare. Tatăl, Viorel, mama, Simona, şi ceilalţi doi copii, gemenii Nicolas şi Lucas, au o mulţime de invitaţi - în jur de 20 de persoane! Viorel Manea scoate afară un televizor şi toţi se pregătesc de meci. Cam picură de sus, dar nu contează. Sunt aduse câteva umbrele mari, astfel că toată lumea este la adăpost. Mai este puţin şi partida începe. Apar formaţiile. Cristian e titular! Ce debut! „Când s-a intonat Imnul Naţional, toţi ne-am ridicat în picioare şi am cântat. A fost o mare bucurie pentru noi. La fel ca atunci când am aflat de convocare şi ţipam prin curte de bucurie. Soţiei, cel puţin, i-a crescut instantaneu tensiunea. Auzisem ceva că selecţionerul Victor Piţurcă se gândeşte să-l cheme şi aşteptam. După meciul Viitorului cu Ceahlăul Piatra Neamţ, l-am adus acasă pe Cristi. A stat puţin însă, vreo jumătate de zi, după care s-a întors la Constanţa. Era la frizerie, se tundea, când a primit vestea şi ne-a telefonat imediat şi nouă“, spune tatăl jucătorului.
De câteva zile, Viorel Manea (40 de ani), simte că trăieşte pe altă lume. Pluteşte de fericire. Băiatul său cel mare a ajuns la echipa naţională, la nici 17 ani. Un vis pe care tatăl îl are de când l-a dus pe puşti la fotbal, la şase ani, s-a împlinit. „Eram toată ziua cu el pe teren. Vedeam că-i place fotbalul. Astfel că l-am dus la clubul Metalul Constanţa, unde primul său antrenor a fost Cosmin Constantin. Băiatul a progresat şi au început să se intereseze de el şi alţii. A fost şi pe la Farul vreo două săptămâni. A evoluat în joc şi era peste toţi. Când s-a înfiinţat Academia «Hagi», mi-am dat seama că acesta era momentul care avea să-i marcheze cariera. Am văzut un anunţ de selecţie şi am sunat şi eu, fără să-i spun lui Cristian. Prietenii mă sfătuiau să renunţ. «Nu vă duceţi, că sunt 500 de copii. N-are nicio şansă să fie admis», îmi spuneau. Nu i-am ascultat însă şi ne-am prezentat. Selecţia se derula în două etape, dar el a rămas din prima. Nu a mai fost nevoie de a doua probă. A lucrat la juniori, rând pe rând, cu Ionel Melenco, Mugurel Cornăţeanu şi Vasile Mănăilă. Apoi, pe timpul lui Cătălin Anghel, se pregătea cu echipa mare. Iar cu Bogdan Vintilă a debutat în Liga I, în acest an, într-un meci cu Steaua“, povesteşte tatăl fotbalistului. Tânărul este dublu campion naţional de juniori, internaţional la Under-16 şi Under-17 (unde a purtat şi banderola de căpitan), convocat la Under-19 şi colecţionar de premii individuale la turneele finale. În 2013, la Naţionalele juniorilor B, a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei (în care a marcat şi un gol), el fiind cu un an mai mic (născut pe 9 august 1997).

Scrie şi citeşte de la trei ani

Şi ceilalţi doi copii ai soţilor Manea, gemenii de opt ani Nicolas şi Lucas, fac sport. Nicolas practică judo la Agigea, iar lui Luca îi place nataţia. Istoria prenumelor celor doi este interesantă, acestea având rezonanţe greceşti. „Am ales să le spunem Nicolas şi Lucas, pentru că au fost concepuţi în Grecia. Avem un fin acolo şi am fost în concediu la el vreo două săptămâni. Ne-am dus doi şi ne-am întors patru“, râde Viorel Manea, care dezvăluie că Lucas scrie şi citeşte de la trei ani, iar tot atunci a început să deprindă şi limba engleză.

De ce i se spune Kiki

Lui Cristian i se spune şi Kiki. Aşa l-a alintat (de la Cristi) primul său antrenor, Cosmin Constantin, şi aşa i-a rămas prenumele. În fotografia de mai sus apare echipa de juniori a Metalului, cu antrenorul Constantin, iar Cristian Manea este al doilea din stânga, în rândul de sus. Tânărul internaţional poate interpreta toate posturile din apărare, jucând la fel de bine şi cu dreptul, şi cu stângul. „Prima dată, la Metalul, era mijlocaş. Dădeau însă trei goluri şi luau şapte. Astfel că antrenorul l-a retras fundaş, pentru a avea o mai mare siguranţă în echipă. La loturile de juniori a fost folosit fundaş central, dar la Viitorul şi, acum, la echipa naţională mare, a jucat fundaş dreapta. Cred că şi-a făcut treaba în meciul cu Albania. Acum vreau să-l văd la reprezentativă şi contra unor adversari mai puternici“, adaugă Viorel Manea. 

Patru fraţi şi toţi fotbalişti

Acesta provine dintr-o familie cu patru fraţi, toţi făcând fotbal, iar unii joacă sau antrenează chiar şi acum. Cel mai mare este Dan (antrenorul echipei secunde a lui CS Agigea, din Liga a V-a), urmează Viorel (care a fost atacant pe la Agigea, Portul Constanţa, Progresul Medgidia sau Marina Mangalia), Marian (se ocupă cu organizarea la CS Eforie, în Liga a IV-a, echipă pentru care mai apare şi pe teren), iar mezinul, Ionuţ, evoluează la CS Agigea (Liga a IV-a). Viorel a navigat până acum aproximativ patru ani, iar acum este administrator la o societate. Soţia sa, Simona, lucrează la Sanatoriul din Agigea. Tatăl internaţionalului Cristian Manea este născut la Iaşi, dar a venit la Agigea de mic, de la doi ani, alături de familie, tatăl său lucrând ca macaragiu la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Simona Manea este din Constanţa. „Cristi seamănă leit cu ea la chip“, mai spune Viorel Manea. În ediţia on-line puteţi vizualiza o galerie foto cu Cristian Manea.

Ti-a placut articolul?

Comentarii