Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şapte fotbalişti constănţeni, chemaţi la naţionala de tineret

ro

04 Dec, 2010 00:00 1735 Marime text
tineret.jpgSelecţionerul naţionalei de tineret, Emil Săndoi, a convocat nu mai puţin de şapte componenţi ai echipelor constănţene din Liga a II-a pentru trialul programat la începutul săptămânii viitoare la Mogoşoaia.

Patru fotbalişti de la divizionara secundă Viitorul Constanţa, atacantul Nicolae Hertu, fundaşul Marius Rusu şi mijlocaşul Robert Lupu, se vor alătura celor trei jucători ai Farului, fundaşul Costel Niţescu şi atacanţii Bogdan Rusu şi Adrian Hurdubei, pentru acţiunea organizată de antrenorul naţionalei mici. "Va trebui construită o altă echipă naţională de tineret, pentru că mulţi dintre cei cu care am evoluat în precedenta campanie nu vor mai avea dreptul de joc la Under 21. Monitorizăm şi echipele de Liga a II-a. După ultima etapă a turului de campionat din eşalonul secund vom face o acţiune de selecţie la Mogoşoaia, dintre fotbaliştii născuţi în 1991, 1992 sau chiar şi 1993. Sper ca vremea să ne permită ca după 12 decembrie să chemăm şi o serie de jucători şi de la Liga I, dintre cei afirmaţi până în momentul de faţă, pentru a încerca o omogenizare", a spus Săndoi pentru Sport Total FM.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii