Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment Rezultatele și finanțarea rugby-ului de pe litoral, dezbătute în ședința AJR Constanța (galerie foto)

ro

17 Feb, 2018 14:23 2867 Marime text
Ședința de analiză a activității și a rezultatelor Asociației Județene de Rugby Constanța în sezonul 2016/2017 a reunit, astăzi, la un complex din Mamaia, reprezentanții majorității cluburilor din județ, cărora li s-au adăugat Alexandru Negraru (de la Direcția pentru Sport și Tineret a județului Constanța) și Mihaela Anca Petrachi (director în Consiliul Județean Constanța).  

Subiectul principal de dezbatere a fost însă finanțarea cluburilor, fiind aduse în discuție problemele cu care se confruntă din acest punct de vedere unele echipe din rugby-ul constănțean și fiind căutate soluții pentru rezolvarea acestora.

Îndrăznim să solicităm finanțare având în vedere rezultatele bune la nivel național pe care le-am obținut prin toate cluburile din județul Constanța. Avem două locuri întâi, mai multe vicecampioane naționale (inclusiv la seniori), locul trei la juniori, dar și doi dintre cei patru antrenori români ai anului din județul Constanța. Am primit asigurări din partea autorităților locale că va exista în continuare sprijin financiar, evident în condițiile respectării criteriilor stabilite de lege, a declarat Gihan Eserghep, președintele Asociației Județene de Rugby Constanța.

Pe baza rezultatelor, suntem în primele două Asociații Județene de Rugby la nivel național, ceea ce nu poate decât să ne bucure, a arătat Cristian Cojocaru, antrenor la Tomitanii Constanța.

A fost un sezon bun în rugby-ul constănțean, începând de la copii și până la seniori. S-au înregistrat performanțe notabile. La CS Năvodari, ne-am dorit să facem performanță, iar rezultatele au apărut, a arătat și Cornel Suciu, antrenor, alături de Cristian Husea și Virgil Năstase, la CS Năvodari.


În afară de cei menționați, la întrunirea de astăzi au mai participat Sorin Trancă (vicepreședinte AJR Constanța), Răzvan Bota (secretar general AJR), Florian Constantin (de la ACS Rugby Team Constanța), Andrei Szemerjai, Adrian Pllotschi, Nicolae Radu Mocanu (de la Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru Constanța), Ion Răuță și Marius Bolboașă (de la Victoria Cumpăna) și Cosmin Glodeanu (de la CSO Ovidiu).

În raportul de activitate al AJR Constanța se menționează că, la nivelul județului Constanța, în perioada 2016/2017, rugby-ul la nivel de copii și juniori s-a dezvoltat, după cum s-a revigorat și cel de seniori, prin cele două echipe din Divizia Națională, Tomitanii Constanța și CS Năvodari, care au încheiat turul sezonului 2017/2018 pe locurile 1, respectiv 3.  

În sezonul trecut, cele mai bune rezultate au fost:

La copii și juniori:

  • Under-12 - locul 1 național, prin Victoria Cumpăna (antrenor, Florin Băcioiu)
  • Under-14 - locul 4 național, prin ACS Rugby Team Constanța (antrenor, Nicolae Mocanu) și locul 7 național, prin CSC Mihail Kogălniceanu (antrenori, Cornel Vasile și Romeo Bezușcu)
  • Under-16 (rugby în 15) - locul 5 național, prin CS Cleopatra Mamaia (antrenor, Victor Bezușcu)
  • Under-17 (rugby în 10) - locul 1 național, prin Tomitanii Constanța (antrenor, Cristian Cojocaru) și locul 8 național, prin CS Cleopatra Mamaia (antrenor, Onal Agiacai)
  • Under-18 (rugby în 15) - locul 5 național, prin Tomitanii Constanța (antrenor, Cristian Cojocaru)
  • Under-19 (rugby în 10) - locul 3 național, prin Tomitanii Constanța (antrenor, Cristian Cojocaru)
  • Under-20 (rugby în 15) - locul 2 național, prin Tomitanii Constanța (antrenor, Cristian Cojocaru)
La seniori:
  • În Divizia A - locul 2 național, prin Tomitanii Constanța (antrenori, Cristian Cojocaru și Nicolae Mocanu)
  • În Divizia Națională - locul 2 național (la rugby în 15), prin CS Năvodari (antrenori, Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase) și locul 1 național (la rugby în 7), prin aceeași echipă       

Sursa foto: ZIUA de Constanța   

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii