Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultate din „fotbalul mic" constănţean CS Agigea şi CS Peştera, lidere în Liga a IV-a, după prima etapă

ro

29 Aug, 2011 00:00 1631 Marime text
Sâmbătă, s-au disputat meciurile din cadrul primei etape a noului sezon din Liga a IV-a judeţeană la fotbal.

În Seria Est, s-au înregistrat numai victorii ale echipelor oaspete. CS Agigea a stabilit scorul etapei după ce s-a impus cu scorul de 5-1, pe terenul formaţiei Cariocas Constanţa, Aurora 23 August a câştigat la limită, scor 1-0, la Mangalia, contra echipei locale GSIB, în timp ce Sparta Techirghiol a învins, la Ovidiu, pe CS Orăşenesc, cu 6-5. În Seria Vest, CS Peştera s-a impus pe teren propriu contra celor de la CS Mihail Kogălniceanu, cu 7-0 şi a urcat pe primul loc în clasament, Dacia Mircea Vodă a trecut de Carsium Hârşova, scor 3-0, victoriile gazdelor din etapa inaugurală fiind completate de succesul la limită, scor 1-0, a Gloriei Băneasa în faţa celor de la Ştiinţa Poarta Albă. Într-un alt meci al rundei, CS Cernavodă a câştigat cu 3-1, pe terenul formaţiei Vulturii Cazino Constanţa.

Debut cu stângul pentru Siliştea în Liga a IV-a

Nou-promovată în al patrulea eşalon, la doar un an de la reînfiinţarea echipei, Steaua Speranţei Siliştea a pierdut în prima etapă, în faţa propriilor suporteri, cu 1-3, contra celor de la Perla Murfatlar. Deşi a pierdut, conducerea grupării din Siliştea a oferit la finalul meciului Trofeul Dogan, o diplomă şi o primă de 1.000 de lei pentru cel mai bun jucător al echipei.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii