Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:32 23 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primele declarații ale lui Ionuț Cercel după revenirea la Farul – „Mi-am dorit să revin acasă!” (VIDEO)

ro

23 Jun, 2026 11:15 217 Marime text
Sursa foto: Farul Constanța

Farul Constanța a anunțat oficial împrumutul fundașului dreapta Ionuț Cercel de la FCSB.
 
Mutarea reprezintă o revenire a tânărului 19 ani la clubul unde s-a format și unde și-a făcut debutul în Superligă pe 22 septembrie 2024, în partida Farul – Seosi Sf. Gheorghe 2-1.
 
După alăturarea lotului care face contonamentul de vară la baza din Ovidiu, Ionuț Cercel a acordat un interviu pentru Farul TV, pe care îl puteți urmări mai jos:
 
„Bine v-am regăsit! Mă simt bine că am venit înapoi acasă! Sper să mă pun pe picioare, după o perioadă mai grea cu niște accidentări, dar sunt fericit că mă simt bine și staff-ul este foarte bun! Este seriozitate. Știam asta de 12 ani de când am jucat aici de copil mic și sunt foarte fericit că am venit să mă pun pe picioare! Îi cunoșteam pe toți (n. red. colegii de echipă). M-am împrietenit foarte bine cu ei de când eram aici și este o atmosferă foarte furmoasă și sperăm să ne punem cap la cap cu toții și să facem un sezon mai bun! Era dorința mea să mă pun pe picioare aici la Farul, pentru că cunoșteam tot. Chiar dacă este un staff nou, o să mă obișnuiesc cu el! Știu că este un concept foarte bun aici și de asta mi-am dorit să revin acasă!”.
 
Legat de obiectivele propuse, el a spus:
„În primul rând să ajungem în play-off și să luăm pas cu pas fiecare meci și să câștigăm. Asta este cel mai important!”
 
Mesaj pentru tinerii Farului
 
Ionuț Cercel a transmis și un mesaj pentru tinerii fotbaliști aflați în lotul „marinarilor”, pe care i-a îndemnat să muncească cot la cot și să „iasă la rampă”.
 
Întrebat de semnificația revenirii în fața propriilor suporteri, Ionuț Cercel a declarat:
„Este un sentiment unic! Este o echipă frumoasă pe care toată lumea o iubește în Constanța și o să am emoții când o să-i văd!”.
 
Rememorarea debutului

 
El a mai precizat că debutul său sub comanda lui Gheorghe Hagi, devenit între timp selecționerul naționalei României, este cel mai frumos moment din carieră.
 
La final, a mai transmis un mesaj către fanii fariști:
„Să fie lângă noi anul acesta, așa cum au făcut-o în fiecare an și o să le demonstrăm că vom ajunge în play-off! Hai, Farul!”.


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii