Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 15 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi medalii și rezultate bune pentru CSM Constanța. De la lupte până la tenis de masă, în prim plan

ro

15 Oct, 2025 15:44 216 Marime text
 Voleibaliștii din echipa de speranțe (antrenori, Răzvan Parpală și Constantin Alexe) au câștigat toate meciurile din primul turneu. Sursa foto: ZIUA de Constanța
A doua săptămână a lunii octombrie 2025 a fost a secțiilor de lupte, gimnastică aerobică, volei, kaiac-canoe, ciclism, baschet, rugby, handbal și tenis de masă, care au produs noi medalii și rezultate bune pentru Clubul Sportiv Municipal Constanța.

Astfel, luptătorii Nicoleta Pahoni și Valentin Rusu au încheiat Campionatul Balcanic desfășurat la Cluj-Napoca pe locurile doi, respectiv trei, la categoriile 70  kg, respectiv 57 kg, secțiunea de vârstă U20.

Kaiacistul Iulian Nistor și-a îmbunătățit palmaresul cu o medalie de argint pe care a obținut-o în proba de simplu pe distanța de 19 km, din cadrul Campionatelor Naționale de Maraton desfășurate în complexul Buscov-Budeasa, județul Argeș.

Alături de ceilalți componenți ai echipei naționale de seniori, constănțenii Antonio Surdu și Mădălin Boldea au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Concursul Internațional „Plovdiv Cup” din Bulgaria, în proba de Aerobic Dance.

Cicliștii noștri, Matei Paris, Brigitte Belu și Matei Cucu au avut evoluții meritorii în cadrul etapei cu numărul șase din Cupa României de Șosea, Road Grand Tour – The Wall, desfășurată la Pucioasa, județul Dâmbovița, obținând, în ordine și la general, două locuri trei și un loc doi la categoriile de vârstă U19 și U17.

Voleibaliștii și voleibalistele au fost la înălțime. În Campionatul Național de Speranțe, grupa de vârstă U15, atât băieții, cât și fetele, s-au impus în toate meciurile disputate: 3-0 cu CSM Corona Brașov, 3-0 cu CSM Ploiești și 3-1 cu Rapid București, respectiv 3-0 cu CS Axiopolis Cernavoda, 3-0 cu CS Phoenix Brăila și 3-1 cu CS Medgidia.

Și tinerii handbaliști au început bine campionatul, cu două victorii și o înfrângere din care au de învățat, astfel: juniorii I s-au impus cu 44-33 în meciul cu CSM Ploiești, juniorii II au cedat în fața ACS HC Buzău cu 27-40, în timp ce juniorii III au surclasat pe CS Moldo Constanța cu 53-4.


Baschetbaliștii U16 s-au prezentat excelent, însă au pierdut pe finalul meciului disputat în deplasare cu ACS Stomart Iași, 78-86, însă au câștigat la capitolul omogenizare și fluidizarea relațiilor de joc.

Rugbyștii au avansat în campionat cu o victorie lejeră obținută de juniorii II în fața CSU – RC Cristian – CSR Săcele, scor 31-5, și o înfrângere la mare luptă și la limită, 14-15 cu CSA CSS Steaua București.

În fine, echipa națională de tenis de masă, din care face parte și campioana CSM Constanța Elena Zaharia, s-a calificat în optimile de finală ale Campionatelor Europene ce se desfășoară în Zadar, Croația, obținând astfel și biletele pentru Campionatul Mondial din anul 2026.

Citește și:

CSM Constanța

Cicliștii, pe podium la Cupa României de Șosea. „S-au aflat printre premianți“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii