Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:47 08 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marius Chindriș, primul transfer al verii pentru FC Farul Constanța

ro

14 Jun, 2020 12:06 4318 Marime text

• Mijlocașul a evoluat în sezoanele trecute la UTA, iar la Petrolul a fost căpitan

FC Farul Constanța a realizat primul transfer din această vară, asigurându-și serviciile jucătorului Marius Chindriș.

În vârstă de 29 de ani, mijlocașul a evoluat în sezoanele trecute la UTA, cu care a jucat în două rânduri barajul de promovare în prima ligă, și la Petrolul Ploiești, unde a purtat banderola de căpitan.

Noul component al trupei de pe litoral a semnat contractul în prezența managerului clubului FC Farul Constanța, Tiberiu Curt, și a impresarului său, Bogdan Apostu. 

Farul este o echipă foarte importantă în fotbalul românesc, care are tradiție în spate, are mulți suporteri și care își dorește un obiectiv măreț pentru următorul sezon și cred că împreună îl putem realiza. Am ales Constanța pentru că este un proiect serios și consider că putem face pasul către ținta pe care o avem. Am jucat la UTA, la Petrolul, știu cât de benefic este să ai suporterii lângă tine, dar în același timp trebuie să dai totul pentru a le mulțumi într-un mod bun pentru că vin la stadion și te încurajează pe tot parcursul meciului, a spus pentru site-ul oficial al  clubului Chindriș, care s-a remarcat încă din perioada junioratului, când a fost selecționat la Naționalele României U17 și U19.


În ultimele luni a evoluat la Viitorul Șelimbăr, în Liga a 3-a, după ce semnase inițial cu ASA Tg. Mureș, dar echipa s-a desființat:

A fost o situație ciudată, nu credeam că se poate întâmpla așa ceva. Să fie un proiect, să se voteze și după aceea să se desființeze echipa de pe o zi pe alta. Celelalte echipe aveau deja loturile formate și era important să nu ies din circuit și să aștept următoarea perioadă de transferuri. Trebuia să joc, să am continuitate!


Chindriș este convins că se va adapta rapid la Constanța și speră să-și îndeplinească cu FC Farul visul de a evolua în prima ligă: 

Am jucat cu Antoche, Cruceru și Alex Stoica la Petrolul. Îi cunosc pe mulți dintre viitorii colegi și din meciurile în care am fost adversari. O să fie un sezon frumos, este mult mai frumos fotbalul când știi că ai meciuri importante și joci împotriva unor echipe cu tradiție. O să fie un campionat echilibrat din punct de vedere valoric. Probabil că după această pauză lungă vom avea nevoie de ceva timp pentru a reveni în formă, dar prin muncă, prin seriozitate vom putea reveni la nivelul pe care l-am avut. Am fost aproape de Liga 1, sper să pot realiza acest vis cu Farul și să promovăm împreună!, a mărturisit potrivit sursei citate noul mijlocaș al echipei de pe litoral, care le-a transmis un mesaj suporterilor constănțeni:

Abia aștept să ne cunoaștem! Sper să vină în număr cât mai mare la stadion și să ne susțină, pentru că noi vom face totul pentru a ne îndeplini obiectivul!


Sursa foto: FC Farul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii