Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:43 19 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mândria Constanței FC Viitorul, campioana României la juniori U19! (video)

ro

03 Aug, 2020 14:29 2151 Marime text
  • Scorul final a fost 6-5 în finala cu Dinamo București.


FC Viitorul a devenit pentru a 8-a oară în ultimii 9 ani campioana României la Juniori U19 (sportivi născuți după 1 ianuarie 2001), se arată pe site-ul www.academiahagi.ro, scorul final fiind 6-5 în finala cu Dinamo București.

Potrivit sursei citate, constănțenii, antrenați de Cristian Cămui (director tehnic) și Constantin Fălină (antrenor principal), au disputat, luni, finala Ligii Elitelor U19 contra formației Dinamo București, pe care au câștigat-o la lovituri de departajare, după ce în timpul regulamentar jocul s-a terminat la egalitate, 2-2.

Prima ocazie a partidei le-a aparținut constănțenilor, prin Crivac (min.16), dar șutul mijlocașului Viitorului de la marginea careului a ocolit de puțin poarta. Cea mai mare șansă de gol a constănțenilor a fost irosită de Andronache (min.36), care, scăpat spre poartă, a preferat o finalizare înaltă în locul unei pase în fața porții pentru Mustacă. Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, Dinamo a deschis scorul în min.38 prin Ioan Diniță, care a înscris cu un șut de la mare distanță, 0-1. Viitorul a replicat prin Mustacă (min.41, finalizare pe lângă poartă de la marginea careului), înainte ca Dinamo să-și dubleze avantajul în primul minut de prelungiri: Andrei Florescu a șutat puternic din centrul careului constănțean învingându-l pe Mușat, 0-2.

Odată cu introducerea la pauză a lui Mureșa, Munteanu și Pitu, jucătorii pregătiți de Cristian Cămui și Constantin Fălină au preluat frâiele partidei și eforturile constănțenilor s-au văzut în min.61 pe tabela de marcaj: Darius Grosu a primit o minge în suprafața de pedeapsă și a înscris cu un șut puternic, 1-2. Doar patru minute mai târziu Mustacă a fost aproape de egalare, dar a reluat inexplicabil de slab din doar 3 metri! Au urmat alte două ocazii uriașe ale constănțenilor prin Mustacă (min.72, șut respins cu greu în corner de Fara) și Munteanu (min.73, voleu peste poartă din poziție foarte bună) înainte ca Munteanu să obțină o lovitură de pedeapsă (min.75): a ratat însă Grameni de la punctul cu var, mingea lovind bara laterală!!! În primul minut de prelungiri Pitu a reluat cu capul, Fara a respins în lateral, iar Munteanu a trimis doar în plasa laterală! Ghinionul avea să se spargă totuși în min.90+3, când Louis Munteanu a înscris din careul mic, 2-2. Viitorul a avut chiar șansa să se impună în timpul regulamentar, dar portarul Fara a intervenit eficient la finalizarea lui Grameni în min.90+5!

Deznodământul a fost împins la lovituri de departajare, unde constănțenii au dovedit un plus de luciditate și s-au impus cu 4-3!

Penalty-uri:
Seria 1: ratare Stan (apără Mușat), 1-0 Munteanu
Seria 2: 1-1 Borcea, 2-1 Grameni
Seria 3: ratare Mitran (bară), 3-1 Pitu
Seria 4: 3-2 Geamănă, ratare Dănuleasa (peste poartă)
Seria 5: 3-3 Floarea, 4-3 Georgescu

În afara cupelor, medaliilor și diplomelor, organizatorii au acordat și un premiu special, care a fost adjudecat de Louis Munteanu (jucătorul finalei).

Cu scorul general de 6-5, FC Viitorul U19 a devenit CAMPIOANA ROMÂNIEI și va reprezenta România în ediția 2020/2021 a Youth League (Liga Campionilor pentru juniori).

Sursa foto - video: www.academiahagi.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii