Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:19 20 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„La infrastructură suntem numărul unu în România“ Gică Hagi a vorbit despre extinderea bazei sportive

ro

20 Jul, 2021 00:00 3878 Marime text
 

 
  • Gică Hagi crede că s-a făcut un pas important prin unirea care a readus Farul Constanța în Liga 1. 
 
Gică Hagi, managerul tehnic al Farului Constanța și acționar al FCV Farul Constanța SA, a remarcat importanța noului proiect din fotbalul constănțean, prin care Farul Constanța este din nou în Liga 1.
 
Totodată, Hagi a subliniat infrastructura, una de top, de care beneficiază structura sportivă, baza de la Ovidiu fiind într-o continuă dezvoltare, dar și sectorul juvenil.

„Farul are cea mai bună academie din țară, foarte multe trofee, și în prima ligă, avem și tradiție, și palmares, de toate. Împreună suntem mai puternici. Cred că s-a făcut un pas important prin această unire. Vrem să construim o echipă puternică, un club stabil, în care să facem foarte bine și partea administrativă, și cea tehnică. La infrastructură suntem numărul unu în România. Vrem să mai facem opt terenuri, să avem 16, plus un hotel de 5.000 de metri pătrați. Farul are cea mai frumoasă bază sportivă din România, cea mai nouă și cea mai mare. Ne mai rămâne să construim echipa, aici mai dați-ne timp. La Academie avem cele mai multe trofee din România“, a precizat Gică Hagi.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Academia Hagi

 
Citește și:
 
Modernizarea și extinderea Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“. Ce hotărâre au adoptat acționarii FC Viitorul Constanța SA
  
Jucătorii Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“, scutiți de taxe în sezonul 2020/2021

Ti-a placut articolul?

Comentarii