Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:48 15 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Învățăm să fim campioni“ Farul Constanța, vizită la Cumpăna, la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

22 Nov, 2023 15:29 1360 Marime text
 
 
Reprezentanții Campioanei României, Farul Constanța, au fost prezenți astăzi, 22 noiembrie 2023, în comuna Cumpăna, județul Constanța, continuând vizitele în unitățile de învățământ din municipiu și județ, În cadrul proiectului „Învățăm să fim campioni - Școala, primul pas spre performanță“, derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța.   

Oaspeții au ajuns în mijlocul elevilor Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“.
 
Elevii cumpăneni de toate vârstele au fost încântați de întâlnirea cu reprezentanții echipei Farul și oficialii Academiei Hagi.
 
Aceștia au făcut poze și au dat autografe, iar clubul a oferit conducerii liceului un tricou înrămat, cu semnăturile jucătorilor primei echipe și autograful lui Gheorghe Hagi.
 
Doi dintre jucătorii de la Farul Constanța, Dan Sîrbu și Marian Aioanei, împreună cu Sebastian Burlacu (fotbalist al Academiei Hagi), fost jucator al Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, component al echipei naționale U15, au vorbit elevilor despre importanța practicării unui sport, dar mai ales a fotbalului. Echipa feminină Farul a fost reprezentată de Ana Maria Stanciu.
 
Fotbaliștii de la Farul au fost însoțiți de directorul de marketing Costin Mega, de team managerul Alex Mățel, de ofițerul de presă Sorin Teodoreanu și de unul dintre jucătorii de legendă din perioada 1970-1985, Ion Constantinescu.
 
Jucători şi oficiali ai echipei alb-albastre se vor afla săptămânal la câte o unitate de învățământ atât din mediul rural, cât şi din cel urban.
 

Considerăm că şcoala este primul pas spre performanţă, iar educaţia reprezintă un mijloc sigur spre un viitor în care fiecare vis poate deveni realitate”, au transmis reprezentanţii Farului Constanţa.

 
La eveniment au mai fost prezenți: directorul CS Victoria Cumpăna - Ion Răuță, fost fotbalist și antrenor al echipei Farul Constanța, viceprimarul comunei Cumpăna – Florin Neagu, directorul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ Cumpăna – Ionela Baciu, inspectorul școlar pentru educație fizică și sport de la ISJ Constanța – Gabriel Georgescu.
 
Alături de inspectorul de educație fizică și sport al ISJ Constanța, Gabriel Georgescu, „marinarii“ au mai fost prezenți până acum, de anul trecut, de când a debutat programul „Învățăm să fim campioni - Școala, primul pas spre performanță”, la:

Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea“ Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 22 „I. C. Brătianu“ Constanța, 
Școala Gimnazială „Petre Ispirescu“Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 1 din Lumina, 
Schoool of London Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, 
Școala Gimnazială „Grigore Moisil“ din Năvodari, 
Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“ Constanța,
Școala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu“ Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 43 Constanța, 
Liceul Teoretic „Lucian Blaga“ Constanța, 
Școala nr. 29 „Mihai Viteazul“ Constanța, 
Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța, 
Liceul Energetic Constanța, 
Liceul Teoretic „Decebal“ Constanța, 
Școala nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart“ Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“ Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 17 „Ion Minulescu“ Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 8 Constanța 
Școala Gimnazială nr. 40 „Aurel Vlaicu“ Constanța,
Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ Constanța,
Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu“ Constanța, 
Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu“ Constanța,
Școala Gimnazială „Spectrum“ Constanța
Școala Gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny“ Constanța. 

Sursa foto: Facebook (Cumpăna News)
 
Citește și:


LIVE TEXT
Farul Constanța, în vizită la Școala Gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny“, în programul „Învățăm să fim campioni“ (GALERIE FOTO+VIDEO)


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii