Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Într-o zi de Sfânta Maria, în urmă cu 47 de ani, FC Constanța învingea Steaua. Ce a pățit „marinarul“ Iosif Vigu după acel meci

ro

17 Aug, 2020 00:00 4865 Marime text

 
  • Golurile FC Constanța din victoria cu Steaua au fost marcate de Iosif Vigu și Florea Bălosu.
  • În sezonul 1973/1974, FC Constamța s-a clasat pe locul patru în Divizia A.
  • Pe 15 august 1991, FC Farul a învins în deplasare Electroputere Craiova. 
 
Sâmbătă, 15 august, de Sfânta Maria, dar și când a fost sărbătorită Ziua Marinei Române, FC Farul a disputat un amical și a câștigat, învingând în deplasare Dunărea Călărași cu un scor categoric, 4-0.
În istoria lor, „marinarii“ au mai susținut însă partide încheiate cu victorii într-o zi de 15 august, chiar și în meciuri oficiale din prima ligă. Spre exemplu, pe 15 august 1973, într-o partidă televizată din Divizia A, etapa a doua, FC Constanța a întâlnit Steaua București pe litoral, de care a trecut cu 2-1. Pentru gazde au punctat Iosif Vigu (30) și regretatul Florea Bălosu (66). FC Constanța a jucat cu: Ștefănescu,Tănase (Jurcă), Antonescu, Bălosu, Nistor, Vigu, Oprea (Mihu), Lică, Mărculescu, Caraman, Turcu.

Steaua, după Dinamo!

Acest meci are o istorie aparte în ce-l privește pe Iosif  Vigu, venit pe litoral în acel sezon tocmai de la Steaua. După un an însă la FC Constanța  echipa militară l-a rechemat sub arme. La figurat, dar și la propriu! Vigu avea 27 de ani când a îmbrăcat tricoul „alb-albastru“ al Constanței, unde alesese să vină după ce avusese mai multe nemulțumiri la formația din Ghencea. „Șefii clubului au fost de acord, dar au pus condiția ca eu să nu joc în partidele cu Steaua. A început însă campionatul, iar în prima etapă am făcut egal, 1-1, cu Dinamo, în deplasare, rezultat foarte bun. În etapa a doua, adversarul era tocmai Steaua, la Constanța! Interes extraordinar în jurul acestei partide, mai ales că veneam și după scorul pozitiv din Ștefan cel Mare. În această situație, am decis să nu respect ce convenisem cu Steaua, astfel că am jucat pentru Farul. Am câștigat cu 2-1, iar eu am înscris un gol! Însă, la numai o oră de la finele partidei, a sosit și reacția Stelei: am fost dat afară din armată, eu având atunci gradul de căpitan (n.r. acum Iosif Vigu este locotenent colonel în rezervă)“, povestește fostul mare jucător. Vigu a jucat și în partida retur cu Steaua (de data aceasta câștigată de „militari“, scor 4-1), iar per total a avut un sezon deosebit la Farul, astfel că, la finele acestuia, Steaua l-a solicitat înapoi (reîncadrându-l și în armată), iar valorosul mijlocaș avea să mai avea să joace încă șase ani la trupa din Ghencea. În acel sezon, 1973/1974, al Diviziei A, „marinarii“ s-au clasat pe locul patru în Divizia A, ratând la mustață poziția a treia!

Născuți în aceeași zi

Victoria cu 2-1 contra Stelei i-a rămas în inimă și lui Florea Bălosu, regretatul fost fundaș central al echipei constănțene, decedat în acest an, la vârsta de 70 de ani. „Eram un jucător puternic, cu o detentă deosebită. Aveam însă şi viteză. Mă caracterizau sobrietatea şi constanţa. Ţin minte că într-un sezon, 1973/1974, când Farul a ocupat locul 4 în Divizia A, am fost integralist. Îmi aduc aminte cu plăcere de patru goluri marcate de mine: cu Steaua, cu Petrolul, cu Rapid şi cu U Craiova. Toate aceste meciuri s-au disputat la Constanţa şi au fost câştigate de noi. Cu Steaua ne-am impus cu 2-1. I-am dat gol lui Ţeţe Moraru. De la Farul mai marcase Vigu (n.r. - jucător născut în aceeaşi zi cu Bălosu). Am înscris  cu piciorul, iar în celelalte trei meciuri, cu capul. Contra Petrolului am punctat în urma unui corner executat de Mihai Turcu. Victoria cu U Craiova a fost de poveste, acel 4-0. Eu am deschis scorul, Ion Constantinescu a marcat de la centrul terenului, iar Mărculescu a reuşit o dublă. La Craiova, fundaşi centrali erau Boc şi Deselnicu“, povestea Mişu Bălosu, în urmă cu șase ani, pentru ZIUA de Constanța.

Marian Popa a adus victoria cu Electroputere 

O altă partidă în care „marinarii“ au câștigat de Sfânta Maria în campionat a fost în anul 1991, când Farul învingea cu 1-0 în deplasare Electroputere Craiova, în chiar etapa inaugurală a acelui sezon. Golul formației constănțene a fost marcat de Marian Popa, în minutul 26. FC Farul a început partida cu: Nițu, Mănăilă, Dinu, Popovici, Călin, Curt, Ciurea, Gh. Barbu, Butoiu, B. Oprea, M. Popa. Au mai jucat Mustacă și Carabaș.  

Sursa foto: Facebook (Bodi Rudolf)

Citește și:

Fostul mare fotbalist a împlinit 74 de ani Iosif Vigu își va scrie memoriile, din care nu va lipsi perioada FC Constanța. Povești memorabile! (galerie foto)

Misiune pentru fotbaliştii Farului - să aducă plăci de pick-up din Japonia Florea Bălosu a luat amendă după o ieşire în oraş cu Nicolae Dobrin (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii