Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:31 23 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întârzieri cu banii la SSC Farul. Când se vor rezolva Petre Grigoraş - „Am reuşit să formăm o echipă puternică, de mare caracter“

ro

05 Apr, 2018 00:00 4150 Marime text
Liderul seriei secunde a Ligii a 3-a de fotbal, cu 47 de puncte, SSC Farul Constanţa, susţine meciul din etapa a 19-a a campionatului, în deplasare cu CSM Rm. Sărat (ocupanta locului nouă, cu 23 de puncte), vineri, 6 aprilie, de la ora 17.00.
Pentru acest meci, antrenorii formaţiei constănţene se confruntă cu câteva probleme de lot: Pătulea, Cocârlă, Alex Grigoraş şi Vântu. Lui Adrian Pătulea i-a recidivat vechea accidentare, Marius Cocârlă nu s-a refăcut nici până acum, iar juniorul Vântu şi Grigoraş s-au accidentat în partida cu Victoria Traian, Vântu chiar la încălzire! El era titular, astfel că a fost înlocuit în formula de start de Iani, iniţial rezervă. Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul, a spus că Pătulea şi Cocârlă nu vor putea deveni apţi de joc până la finele campionatului.
 

Campionat încheiat pentru Pătulea şi Cocârlă

 
„Avem un lot destul de restrâns numeric şi trebuie să ne bazăm, în principiu, pe un nucleu de jucători foarte mic. Ştiam însă că sunt doar 13 etape de jucat în retur. Lui Adrian Pătulea i-a recidivat accidentarea. Cocârlă are o lună şi trei săptămâni de când stă. Nu s-a refăcut. Sunt doi jucători care sunt out până la final. Alex Grigoraş are probleme la spate. Sunt ceva probleme pentru jocul de vineri, dar aceasta nu ne împiedică să nu sperăm la un joc bun şi la un rezultat pe măsură. Voi apela şi la câţiva jucători de la Performer. Au fost nişte accidentări care ne-au dat puţin peste cap. În iarnă ne-am antrenat pe zăpadă şi nici nu am mai reuşit să facem cantonamentul. Timpul nu a ţinut apoi cu noi şi a venit iarăşi vremea grea. Am fost nevoiţi să lucrăm în sală şi în balon, pe suprafeţe mai dure. Astfel că au venit şi ceva probleme medicale, inerente în viaţa unei echipe. Vântu nu are meciuri prea multe în picioare şi, cum am jucat din trei în trei zile, organismul său nu a reuşit să se adapteze şi să ţină la un asemenea ritm. Dar ne vom descurca. Voi avea soluţii pentru a prezenta la Rm. Sărat o echipă competitivă“, a declarat Petre Grigoraş, care speră ca Vântu şi Alex Grigoraş să fie apţi pentru meciul cu Progresul 1944 Spartac.
 

Cinci victorii la rând, fără gol primit

 
Principalul SSC Farul a remarcat parcursul bun din 2018 al echipei constănţene şi faptul că s-a reuşit alcătuirea unei formaţii redutabile. „Mă bucur că am reuşit să formăm o echipă puternică, de mare caracter. Am avut un început de an excelent, cu cinci victorii din cinci meciuri, fără gol primit. Am trecut cu bine peste câteva deplasări extrem de dificile. La finalul turului, eram la două puncte în spatele liderului de atunci, Progresul 1944 Spartac. Era important să nu ne ducem la mai mult de trei - patru puncte, întrucât am început foarte greu sezonul. Eram convins că, în iarnă, cu o pregătire bună şi cu nişte implanturi în cadrul echipei, jucători valoroşi, vom reuşi să alcătuim o echipă bună, frumoasă. Am şi recuperat deficitul, acum avem noi două puncte avans. Să sperăm că şi meciurile următoare ne vor aduce bucurie. Vineri, avem un meci important la Rm. Sărat, pe care trebuie să-l tratăm foarte serios şi să-l câştigăm neapărat. După care vom juca derby-ul seriei, cu Progresul 1944 Spartac, echipa care ne-a administrat singura înfrângere din campionat. Un eşec la scor (n.r. 0-7!), pe care îl ştiţi, dar care, până la urmă, e tot un eşec. La Rm. Sărat, va fi al patrulea joc în zece zile, dintre care trei deplasări. Nu-i atât de uşor“, a punctat Grigoraş.
 

Inspecţie pentru omologarea stadionului

 
La stadionul „Farul“ din Constanţa a avut loc ieri o inspecţie în vederea omologării arenei pentru găzduirea meciurilor de Liga a 3-a. Din comisie au făcut poarte reprezentanţi ai Federaţiei Române de Fotbal şi ai altor instituţii. „Şansele ca stadionul să fie omologat pentru Liga a 3-a sunt mari. Mai trebuie să facem mici retuşuri. Pe 12 aprilie, vor mai veni doar reprezentanţi ai Jandarmeriei să verifice dacă cele semnalate şi-au găsit rezolvarea“, a declarat Georges Muzaca, ofiţerul de relaţii publice al SSC Farul.
 
În condiţiile omologării stadionului, SSC Farul ar putea juca pe această arena derby-ul campionatului, cu Progresul 1944 Spartac, de pe 14 aprilie.
 

„Normal că ne-ar conveni să jucăm pe Farul“

 
„Se fac toate eforturile ca meciul să se desfăşoare pe Farul. În această perioadă, s-a încercat să se îmbunătăţească suprafaţa de joc, dar timpul a fost destul de scurt şi nu prea ne-a ajutat vremea. Mai sunt ceva zile până la ora meciului şi sunt convins că cei care vor decide dacă se va putea sau nu juca pe Farul vor lua hotărârea de rigoare. Normal că ne-ar conveni să jucăm aici. Aşteptăm lume multă, e un meci care poate decide soarta echipei care va promova. Atât timp cât ai în spate un public numeros, care să-ţi fie aproape, e un mare avantaj. Iar pe Farul sunt convins că vor veni mult mai mulţi spectatori decât la Techirghiol, chiar dacă gazdele noastre de până acum s-au comportat admirabil şi ne-au pus mereu la dispoziţie o suprafaţă de joc bună“, a spus Petre Grigoraş.
 

„Echipa e neplătită din decembrie“

 
Tehnicianul constănţean a subliniat că, deşi la echipă e o întârziere financiară, este sigur că jucătorii vor rămâne profesionişti şi se vor mobiliza şi pe mai departe. „Echipa e neplătită din decembrie. Nu s-a luat niciun salariu de atunci. Ca antrenor, mi-e foarte greu să încerc să-i mai motivez pe jucători, să le mai spun ceva, când ştiu că se apropie nişte sărbători. Nu ştiu din ce motiv, s-a întârziat puţin cu banii către echipă. E un moment puţin mai delicat. Fiecare vrea să meargă acasă, la familie, şi să nu reuşim să le dăm măcar un salariu nu-i atât de plăcut nici pentru mine şi nici, bineînţeles, nici pentru ei. Dar au dovedit până acum, şi chiar şi în tur, când au trecut prin aceleaşi momente, că se pot mobiliza. Banii, până la urmă, au fost primiţi, Primăria ţinându-şi promisiunea de a aloca sumele promise. Astăzi (n.r. ieri), am avut o discuţie cu băieţii, şi vizavi de jocul de marţi, şi de cel următor, dar primul gând al fiecăruia a fost că sâmbătă şi duminică vor fi zile libere, e o sărbătoare importantă şi nu am putut să le dau o veste bună vizavi de primirea măcar a unei mici părţi din ce au de primit. Sunt convins însă că vor rămâne profesionişti în continuare, în ciuda tuturor problemelor. Trebuie să fim pregătiţi şi mental, şi fizic pentru meciul de la Rm. Sărat, pentru a avea un moral foarte bun înaintea meciului cu Progresul 1944 Spartac. Le urez tuturor Paşte fericit şi să ne vedem cu bine! Vă aşteptăm la meciul cu Progresul 1944 Spartac, indiferent unde se va juca“, a precizat Petre Grigoraş.
 
„Întârzierile băneşti îşi vor găsi 100% rezolvarea săptămâna viitoare. Cel târziu. Se va achita tot. Primăria şi-a ţinut cuvântul, noi am făcut documentele, dar e circuitul dintre instituţii. Se încearcă rezolvarea situaţiei şi săptămâna aceasta, însă problema e că vineri e zi liberă“, a arătat Georges Muzaca.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii