Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:46 25 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înfrângere cu Steaua, după prelungiri HC Dobrogea Sud Constanța va disputa finala mică a Cupei României (GALERIE FOTO)

ro

14 May, 2022 17:50 1079 Marime text
Echipă masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța va disputa finala mică a Cupei României, după ce a pierdut astăzi semifinala cu Steaua București, la turneul Final Four care se dispută la Constanța.


Steaua s-a impus cu 25-22, la capătul a doua reprize de prelungiri, după ce scorul la finele timpului regulamentar de joc fusese 18-18, la pauză 10-8 pentru Steaua.



Portarul HCDS, Daniel Vasile, a făcut un nou meci mare, având multe parade, apărând inclusiv lovituri de la 7 m, dar înscriind și un gol (din poartă în poartă). În ultimele secvențe ale părții secunde, echipa de pe litoral conducea cu 18-17, iar Vasile a apărat din nou, la lovitura cu efect a lui Mihalcea. Arbitrii au dat însă 7 m pentru Steaua, care a înscris și, cu 18-18, s-a intrat în prelungiri (două reprize a câte cinci minute).

HCDS a început prelungirile având doi oameni mai puțin (eliminări de două minute), iar prima repriză adițională s-a încheiat cu 20-19 pentru Steaua. În a doua repriză, Vegar, de la HCDS, a fost eliminat, iar la 21-19 pentru Steaua gazdele au ratat un 7 m, ca și la 23-20 în favoarea echipei bucureștene, care s-a desprins apoi la 24-20 și nu a mai putut fi ajunsă, gazdele reușind doar să se apropie la 22-24.      

Pentru HCDS au marcat Vitaly Komogorov – 7 goluri, Gabriel Ilie – 4, Alexandru Andrei – 4, Zoran Nikolic – 2, Liviu Caba – 2, Daniel Susanu – 1, Strahinja Stankovic – 1 și Dan Vasile – 1.

În finala mică, HCDS va întâlni Minaur Baia Mare, mâine, de la ora 11.00 (în direct la TVR2), în timp ce în finala mare, care va desemna câștigătoarea Cupei României, se vor duela, tot mâine, în Sala Sporturilor din Constanța, de la ora 18.00 (în direct la TVR1), Dinamo și Steaua.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citește și:

Dinamo, în finala mare a Cupei României. „Alb-roșii“, susținuți la Constanța și de Ionel Dănciulescu

Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii