Ianis Zicu trimite „săgeți” către arbitrii după eșecul Farului în fața CFR-ului. „Am fost dezavantajați în totalitate” (VIDEO)
Ianis Zicu trimite „săgeți” către arbitrii după eșecul Farului în fața CFR-ului. „Am fost dezavantajați
01 Mar, 2026 13:05
ZIUA de Constanta
243
Marime text
243
Marime text

Farul Constanța a pierdut ieri, 28 februarie, meciul cu CFR Cluj, ultimul disputat în fața proprilor suporteri în sezonul regular din Superligă, ediția 2025/2026.
Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru oaspeți, care, astfel, și-au asigurat locul matematic în play-off.
Golurile ardelenilor au fost semnate de Aliev (min. 16) și de Muhar (min. 27). Pentru Farul a înscris Alexandru Ișfan în minutul 65.
Partida nu a fost lipsită de controverse, pentru că în minutele de prelungiri din a doua repriză, Farul a reclamat un penalty la o fază în care Doicaru a fost tras de tricou de Huja, însă arbitrul nu a dictat nimic.
La conferința de presă de după meci, Ianis Zicu, antrenorul „marinarilor”, a tras concluziile.
„De la 2-0 este foarte greu de jucat împotriva unui adversar care se apără foarte jos”
„În primele 15 minute cred că am fost echipa care a încercat să controleze jocul. Din păcate, la prima oportunitate, adversarul a înscris. De la 2-0 este foarte greu de jucat împotriva unui adversar care se apără foarte jos. Cu toate acestea, a doua repriză, am reușit să marcăm și să fim peste adversar în multe momente, având situațiile noastre și fiind dezavantajați în totalitate vizavi de două decizii de arbitraj”, a spus antrenorul Farului.
În legătură cu jocul prestat de propria echipă, el a spus că jucătorii nu au avut suficiență luciditate în treimea adversă, în prima parte a meciului.
A mai specificat, vizavi de accidentarea lui Denis Alibec, că încă de la încălzire atacantul a acuzat un disconfort și urmează să se stabilească în perioada următoare cât de gravă este situația.
„Arbitrii din camera VAR trebuie suspendați 20 de etape!”
Ianis Zicu a mai completat:
„CFR ne-a lăsat să jucăm. Nu ne-au pus probleme foarte mari pe faza ofensivă, dar au fost mai pragmatici și au reușit să marcheze din cele două momente. Când ai două momente când poți să primești un penalty cel puțin, este deranjant și este frustrant, pentru că jucătorii în vestiar sunt dezamăgiți în totalitate! Cred că arbitrii din camera VAR trebuie suspendați 20 de etape!”.
Tot pe subiectul arbitrajului, Zicu a mai adăugat:
„Să fii vocal cred că e ușor! Toți putem să fim vocali, dar să fii echilibrat, să încerci să ai o anumită conduită, în fotbalul românesc și la ce se întâmplă, cred că este mai greu! Noi am reușit în perioada aceasta să avem o conduită decentă. Și acum, la ce s-a întâmplat, cred că este decentă conduita noastră!”.
Tehnicianul a încheiat prin a declara că echipa are nevoie să se liniștească înaintea meciul cu Csikszereda Mierucrea Ciuc, care pune punct sezonului regular.
Citește și:
Farul Constanța – CFR Cluj 1-2Final cu scântei la Ovidiu. „Marinarii” au cerut penalty în prelungiri
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


