Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:50 22 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ianis Zicu, după FC Argeș - Farul Constanța 1-0 „Trebuie să ne ridicăm și să ne pregătim pentru ce urmează. De acum înainte, lucrurile se complică“ (VIDEO)

ro

22 Feb, 2026 20:53 274 Marime text
Ianis Zicu. Sursa foto: Farul Constanța

Farul Constanța a pierdut cu 0-1 meciul de astăzi, 22 februarie 2026, din deplasare cu FC Argeș, din etapa a 28-a a sezonului regular al Superligii 2025/2026, iar, în urma acestei înfrângeri, „marinarii“ nu mai au nici măcar șanse matematice de a prinde turneul play-off.

La finalul partidei, antrenorul principal al Farului, Ianis Zicu, a declarat:

O partidă urâtă din punctul de vedere al calității jocului. Nu a fost ceva spectaculos pe teren pentru spectatori, dar emoția și presiunea pe care adversarul le avea în lupta pentru play-off și-au spus cuvântul. Au reușit să câștige un joc pe care poate meritam să-l terminăm la egalitate. Dar asta este, trebuie să ne ridicăm și să ne pregătim pentru ce urmează, pentru că se complică lucrurile de acum înainte.

Mă așteptam să marcăm în acest meci, dar din păcate nu am reușit. Am avut acea ocazie destul de mare, dar nu ne-am creat atât de multe situații încât să spunem că meritam mai mult. Sunt meciuri și meciuri, astăzi a fost unul încrâncenat, în care adversarul s-a concentrat să obțină maximum. A reușit dintr-un moment fix, cu care a fost de multe ori periculos în acest sezon. Le-am și dat ocazia, au fost mai multe cornere în decurs de câteva minute. De acolo lucrurile s-au schimbat. Am încercat să punem presiune, să mergem peste adversar, dar n-am reușit să egalăm.

Din moment ce a câștigat, putem spune că adversarul a fost mai bine mental pentru acest joc. Dar nu avem nicio scuză, pentru că și noi avem obiectivele noastre rămase, de a termian la final pe locul 7 sau 8, să ne batem pentru barajul la Europa.    


În jocul de fotbal sunt multe emoții, felicit spectatorii care au fost la stadion pentru modul în care s-au comportant, și-au susținut echipa, cu cele „românești“ însă, fiind unele jigniri fără niciun motiv. Nimeni nu joacă pentru nimeni , noi o facem pentru noi și atât.


Citește și:

Final de meci la Mioveni. FC Argeș - Farul Constanța 1-0. Adio, și matematic, play-off!


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii