Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:49 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM renunta la Timofte si Prachar

ro

16 Jan, 2010 02:49 1762 Marime text
cap_10.jpgCriza economică se răsfrânge tot mai mult asupra sportului constănţean. Primarul Constanţei, Radu Mazăre a anunţat, în cursul zilei de ieri, că va diminua în acest an ajutorul financiar către cluburile sportive constănţene.

Astfel, după ce conducerea echipei masculine de volei, CVM Tomis, a decis să reducă salariile jucătorilor la jumătate, se pare că şi la campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, urmează o micşorare a cheltuielilor pentru anul acesta. Directorul executiv al grupării de pe litoral, Nurhan Ali a declarat că, după ce lotul pregătit de Zoran Kurtes va fi completat şi cu cei şapte jucători convocaţi la echipele naţionale, va avea o discuţie cu aceştia despre diminuarea unor salarii. „S-a muncit exagerat să creăm această echipă. HCM este în pragul unui rezultat istoric şi anume calificare în optimile Ligii Campionilor iar Laurenţiu Toma a fost declarat cel mai bun jucător al României în anul 2009. Nu cred că este necesar să umblăm la salarii. Voi discuta însă cu jucătorii despre acest lucru după revenirea celor şapte de la loturile echipelor naţionale", a spus oficialul HCM-ului. Acesta a mai adăugat că în această perioadă se va renunţa la unii dintre componenţii echipei care nu au dat randamentul scontat în acest sezon. „Vom renunţa la jucătorii care nu prind în mod frecvent lotul de 14. Trebuie însă să fim foarte atenţi atunci când facem acest lucru pentru că va trebui să cântărim foarte bine cine îşi aduce aportul la rezultatele echipei şi cine nu. În orice caz, vom renunţa la Mihai Timofte, care este de cinci ani la echipă şi în ultima perioadă nu a mai jucat deloc şi la Martin Prachar", a mai spus Nurhan Ali.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii