Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:14 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbaliștii de la CS Medgidia, învinși de CSM Făgăraș, în turneul play-off de promovare

ro

04 Apr, 2023 16:21 1082 Marime text
 
În etapa a 10-a a turneului play-off de promovare, echipa masculină de handbal CS Medgidia a jucat pe teren propriu cu CSM Făgăraș, iar partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 35-31 (16-15).  
 

CS Medgidia a pierdut meciul de acasă CSM Făgăraș, scor 31-35, în fața unui public minunat, care a susținut-o frenetic pe tot parcursul partidei. Din păcate, echipa noastră n-a reușit să-și găsească ritmul și s-a văzut învinsă, deși în multe perioade ale meciului a dat impresia că va reveni în joc, este mesajul CS Medgidia.

 

Nu reușim să aducem puncte, poate că asta este realitatea și noi ne-am dorit mai mult. Poate că este si oboseala la mijloc, pentru că avem mulți juniori la echipă angrenați și în semifinalele Grupei Valoare. Dar probleme sunt la jucătorii cu experiență de fapt, care nu ne mai ajută la fel de mult în joc și nu ne coordonează, a spus Ionuț Deli-Iorga, antrenor al CS Medgidia, alături de Adrian Georgescu.

 
La baschet, băieții din echipa Under-13 a CS Medgidia au pierdut ambele meciuri disputate la Mediaș, în cadrul ultimului turneu din Campionatul Național.
 
Rezultatele au fost:
Phoenix Suceava – CS Medgidia 65-47
Star Magic București – CS Medgidia 71-52.
  

Deși în ambele partide au dat impresia că meciurile vor curge în favoarea lor, deznodământul nu a fost, în cele din urmă, unul bucuros, se arată pe pagina de Facebook a CS Medgidia.

 
Sportivele CS Medgidia de la mini-volei au jucat la Brașov în Turneului Semifinal 1 din campionat și au cedat în meciurile jucate.

Rezultatele din turneu:

CSM București – CS Medgidia 3-1
CSV Craiova – CS Medgidia 3-0
Juvenil Brașov – CS Brașov 3-1.
 
Deși scorul nu o arată, meciurile au fost foarte disputate, iar scorul a fost strâns la aproape fiecare set.
 

Lipsa de concentrare pe finalul fiecărui act, vârsta mai mică și talia jucătoarelor și-au făcut simțită prezența în echipa noastră, a spus Nicoleta Cangea, antrenor CS Medgidia.


Sursa foto: Facebook (CS Medgidia)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii