Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:54 07 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbal Dinamo a câștigat derby-ul cu CSM Constanța, care a condus însă mare parte din partidă. „Un meci formidabil făcut de echipa noastră“

ro

11 Nov, 2022 20:08 1365 Marime text
 

Primele două clasate în ierarhia Ligii Naționale de handbal, campioana Dinamo București și CSM Constanța, s-au întâlnit în această seară în marele derby al turului de campionat.
 
Partida s-a încheiat cu succesul gazdelor, scor 33-29, însă după ce formația de pe litoral, care a jucat foarte bine, a condus la pauză cu 16-12 și mare parte din meci, Dinamo reușind să întoarcă rezultatul abia pe finalul partidei.

 Am fost 55 de minute peste Dinamo! Echipa noastră a luptat admirabil pe terenul campioanei, dar efortul a fost uriaș pentru că Dinamo a aliniat de fapt… două echipe.
 
După o primă repriză aproape perfectă, pe care au câștigat-o cu 16-12, băieții lui George Buricea au rămas la conducere și au dat sarea și piperul derby-ului din Capitală. Echipa lui Xavi Pascual a egalat prima dată abia în minutul 51!
 
Fără Brasseleur, accidentat, CSM Constanța l-a pierdut, în minutul 49, pe Chikovani, care a primit a treia eliminare. Dinamo, iertată de o eliminare clară la Alex Pascual și judecată cu o clemență extrem de mare la apărările în semicerc, cu mai mult oxigen pe final, a reușit să întoarcă rezultatul, cu 4 minute înainte de fluierul final.
 
Rămânem cu gândul că puteam obține mai mult din această deplasare în fața unei echipe care poate produce un nivel de handbal incontestabil în Liga Zimbrilor.
 
Vasile a încheiat meciul cu 12 parade, iar Komogorov a înscris 8 goluri. Ceilalalți marcatori: Ravnic 5 goluri, Stankovic 4 (2x7m), Ilie 3, Nistor 3 (2), Nikolic 2, Drăgan 2, Chikovani 1, Vegar 1. Au mai jucat Susanu și Caba.
 
Înfrângere, dar după un meci formidabil făcut de echipa noastră, care rămâne pe locul 2 în clasament. Felicitări pentru dăruire, băieți!
 


Urmează, sâmbăta viitoare, un meci pe teren propriu, cu SCM Politehnica Timișoara. Hai, Constanța!, este mesajul grupării de pe litoral.

 
În clasament, în urma acestui succes, Dinamo are cinci puncte avans în fața CSM Constanța, duăî zece victoria din zece (30-25), dar și un meci în plus. În 11 partide de campionat, „delfinii“ au înregistrat opt victoria, un egal și două eșecuri.    
 
Sursa foto: Facebook (CS Dinamo Handbal)
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii